
Un primar din Franța demisionează după 53 de ani de mandat pentru a avea grijă de soția sa. Este vorba despre Pierre Ducout, primar ales al localității Cestas din apropiere de Bordeaux. Ducout a fost ales prima dată în 1972.
Pierre Ducout a fost ales primar în Cestas, o localitate cu 17.000 de locuitori, în anul 1972. Arunci Ducout avea 29 de ani. În prezent, a ajuns la 82 de ani și a anunțat că demisionează din funcție. Primarul a explicat că vrea să aibă grijă de soția sa care este bolnavă, potrivit stiripesurse.
„Soția mea lucrează alături de mine de peste 50 de ani, susținându-mă. Astăzi, mă eliberez de rolul de primar pentru a avea mai mult timp să o susțin”, a declarat el pentru Le Figaro.
Pierre Ducout care locuiește în casa familiei, dobândită de strămoșii săi în secolul al XV-lea, a anunțat că nu va renunța complet la treburile municipale.
„Cetățenii cred că îi abandonez, dar voi continua să monitorizez îndeaproape probleme majore precum apa și urbanismul și sunt în continuare implicat în comunitatea intercomunitară și în cadrul Departamentului până la următoarele alegeri”, a precizat primarul demisionar.
Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației
Pierre Ducout spune că este mândru de ceea ce a realizat în Cestas un orășel dinamic, așezat, în mijlocul peisajului rural din Gironde. Situat la 13 minute de Bordeaux cu trenul sau la 30 de minute cu mașina, orașul este înconjurat de 6.000 de hectare de pădure, dintre care peste 1.000 au fost achiziționate în timpul mandatului lui Pierre Ducout.
This post was last modified on 22/05/2025 15:27 15:27