Un purtător de cuvânt al lui Biden care ameninţase o jurnalistă a demisionat

Publicat:

Casa Albă a anunţat sâmbătă că a acceptat demisia unui purtător de cuvânt al preşedintelui Joe Biden care ameninţase o jurnalistă şi care făcuse afirmaţii sexiste într-o convorbire telefonică cu aceasta, relatează AFP, potrivit agerpres.  

TJ Ducklo, de 32 de ani, care făcea parte din echipa de campanie a lui Joe Biden, a venit la Casa Albă după alegerile prezidenţiale, devenind unul dintre adjuncţii lui Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a executivului american.


Citește și : Rusia a aprobat ‘preliminar’ producţia vaccinului Sputnik V în Serbia

În urma incidentului, el a fost iniţial suspendat fără salariu. Acum însă preşedinţia a acceptat demisia acestuia, a anunţat Jen Psaki într-un comunicat.

Potrivit revistei Vanity Fair, TJ Ducklo a avut o conversaţie telefonică tensionată cu o jurnalistă a site-ului Politico, Tara Palmeri, care l-a întrebat despre relaţia intimă pe care o avea de mai multe luni cu o altă jurnalistă, Alexi McCammmond, de la site-ul Axios, şi despre problemele etice pe care acest lucru le-ar putea implica.

“O să vă distrug”, i-a spus Ducklo Tarei Palmeri, potrivit relatării incidentului din Vanity Fair, şi în plus i-a adresat jurnalistei “cuvinte peiorative şi misogine”.

Jen Psaki a precizat că preşedinţia a acceptat demisia lui Ducklo după ce a discutat cu el sâmbătă seară.

“Ne-am luat angajamentul să luptăm în fiecare zi pentru a respecta normele fixate de preşedinte, tratând persoanele cu respect şi demnitate”, a afirmat Jen Psaki în comunicatul său.

Atunci când incidentul a fost făcut public vineri, Jen Psaki a declarat că TJ Ducklo şi-a cerut scuze de la jurnalista de la Politico “cu care a avut o conversaţie încinsă despre viaţa sa personală”.

TJ Ducklo a publicat pe Twitter un comunicat în care declară că regretă acţiunile sale “intolerabile”.

Citește și :Merkel: Germania va avea suficiente vaccinuri în aprilie, dar relaxarea restricţiilor mai trebuie să aştepte

“Nu există cuvinte suficient de puternice pentru a-mi exprima regretul, jena şi dezgustul pentru comportamentul meu. Am folosit un limbaj pe care nicio o femeie nu ar trebui să-l audă vreodată, în special într-o situaţie în care încearcă doar să-şi facă meseria”, a scris el.

“Este un limbaj revoltător, lipsit de respect şi inacceptabil”, a adăugat TJ Ducklo, care s-a declarat “şocat de faptul că i-a pus într-o postură stânjenitoare şi i-a dezamăgit pe colegii săi de la Casa Albă şi pe preşedintele Biden”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

RISE: Flota rusă de la Chişinău transportă circa 2% din petrolul rusesc

Flota rusă de la Chişinău transportă circa 2% din petrolul rusesc Un grup de companii înregistrate în Republica Moldova a ajuns să gestioneze o flotă...

Decis în Parlament. Nou sediu al Ambasadei SUA va fi construit pe strada Tighina

Decis în Parlament. Nou sediu al Ambasadei SUA va fi construit pe strada Tighina Adoptat de Parlament. Pe strada Tighina, în locul fostului Stadion Republican,...

Nadia Comăneci: Zece e o stare de spirit

Nadia Comăneci: Zece e o stare de spirit Nadia Comăneci, câştigătoarea a nouă medalii olimpice în cursul carierei sale, marcată de prima notă de 10...

A fost modificată structura CNA

A fost modificată structura CNA A fost modificată structura Centrului Național Anticorupție (CNA).  Parlamentul a votat un proiect de hotărâre care prevede modificarea structurii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.