Un raport intern indică abuzuri etice în cadrul Agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni

Publicat:

Un raport intern al Agenţiei Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) indică proastă gestionare şi abuz de autoritate care ar fi fost comise la cel mai înalt nivel, într-o perioadă în care această structură se confruntă cu o criză financiară fără precedent, informează AFP, potrivit agerpres.

Raportul, elaborat de departamentul pentru etică al UNRWA, a fost trimis secretarului general al ONU. Anchetatori ai ONU s-au deplasat la birourile UNRWA de la Ierusalim şi Amman pentru a strânge informaţii, conform unei surse apropiate acestui dosar.


Citește și : Trump vrea să iniţieze retragerea trupelor americane din Afganistan înaintea alegerilor prezidențiale

UNRWA a declarat că va coopera deplin în timpul anchetei şi a precizat că nu poate furniza anumite detalii atât timp cât investigaţia este în desfăşurare.

AFP a obţinut o copie a raportului care descrie drept ”credibile” informaţiile privind grave abuzuri etice comise de înalţi responsabili, printre care comisarul general al UNRWA, Pierre Krahenbühl.

Printre acuzaţii figurează cele de ”acţiuni improprii cu caracter sexual, nepotism, represalii, discriminări şi alte abuzuri de autoritate, comise în scopuri personale, pentru a reprima divergenţe de opinie legitime”.

Un înalt oficial citat în raport a părăsit UNRWA din cauza ”comportamentului inadecvat” în legătură cu investigaţiile, în timp ce un altul a demisionat din motive ”personale”.

Într-un comunicat, UNRWA a declarat că este probabil ”una dintre agenţiile ONU cele mai supravegheate ca urmare a naturii conflictului (israeliano-palestinian) şi a cadrului complex şi politizat în care ea lucrează”.

”În cursul ultimelor 18 luni, UNRWA a făcut faţă unei presiuni financiare şi politice intense, dar ansamblul personalului său a menţinut cursul, ajutând 5,4 milioane de refugiaţi palestinieni în contextul în care agenţia traversează o criză financiară fără precedent în 70 de ani de existenţă”.

Citește și : Un american suspectat de uciderea unui polițist la Roma a fost fotografiat în cătuşe, legat la ochi

Fondată în 1949, UNRWA gestionează şcoli şi furnizează ajutor vital pentru milioane de refugiaţi palestinieni aflaţi în Iordania, Liban, Siria şi teritoriile palestiniene. Personalul său se ridică la 30.000 de persoane, în principal palestinieni.

Peste 700.000 de palestinieni au fost expulzaţi sau şi-au părăsit căminele în perioada aprilie-august 1948, odată cu crearea statului Israel, potrivit ONU.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.