Un raport parlamentar trage un semn de alarmă cu privire la ‘radicalizarea islamistă’ în Franţa

Publicat:

Un raport al Senatului francez publicat joi propune circa 40 de măsuri pentru stoparea “radicalizării islamiste”, pe care o consideră tot mai ameninţătoare, între care interzicerea predicatorilor şi discursurilor separatiste, o mai bună supraveghere a anumitor şcoli şi asociaţii, sensibilizarea aleşilor şi educatorilor, potrivit France Presse, scrie agerpres.

“Radicalizarea islamistă” este o “realitate” astăzi într-un număr tot mai mare de cartiere din Franţa, subliniază acest text, rezultatul a aproape 70 de interviuri realizate de senatori cu cercetători, activişti, actori instituţionali şi responsabili politici în cadrul unei comisii de anchetă create în noiembrie 2019 la iniţiativa grupului Les Républicains (dreapta).


Citește și : Inundații catastrofale în China (VIDEO)! Autoritățile anunță cel puțin 14 morţi şi dispăruţi

“Adepţii islamismului încearcă astăzi să preia controlul asupra islamului în Franţa” pentru a “instaura un ‘califat’, adică domnia lui Allah pe pământ” şi alimentează în unele oraşe un “separatism” periculos, subliniază raportul, fără a detalia sau cuantifica aceste acţiuni.

Această mişcare “intransigentă” inspirată din “islamul de la începuturi “pune la îndoială valorile Republicii (libertatea de conştiinţă, egalitatea între bărbaţi şi femei, în special diversitatea de gen)”, menţionează raportul.

Potrivit senatoarei Jacqueline Eustache-Brinio, raportorul comisiei care a redactat documentul, “trebuie să acţionăm rapid”, întrucât astăzi în Franţa “în afara vestului, toate regiunile sunt afectate”. În caz contrar, anticipează ea, în câţiva ani, cartiere, zone întregi din teritoriu vor părăsi Republica”.

În februarie trecut, preşedintele Emmanuel Macron a avertizat de asemenea împotriva “separatismului islamist” şi a anunţat măsuri împotriva “influenţelor străine” cu privire la islam în Franţa (finanţare pentru moschei, imami).

Printre grupurile vizate de raport figurează jihadişti, principalii autori ai valului de atentate soldate cu peste 250 de morţi în Franţa din 2015.

Dar comisia avertizează de asemenea asupra mişcărilor musulmane rigoriste, care se autodeclară non-violente, în special salafiste (aproape 40.000 de adepţi în Franţa) sau Fraţii musulmani (50.000).

Interdicţia în teritoriu a cadrelor ideologice ale Fraţilor musulmani este una din cele 44 de măsuri preconizate în raport pentru combaterea radicalizării islamiste în cadrul statului, asociaţiilor, şcolilor şi în sport.

Comisia pledează de asemenea pentru o întărire a mecanismelor de stat pentru o mai bună detectare a comportamentelor sau discursurilor “deviante”.

Citește și : Premierul irakian promite SĂ RĂZBUNE moartea lui Hicham al-Hachémi

Potrivit acesteia, ar fi mai uşor să fie închise lăcaşele sau asociaţiile care difuzează discursuri discriminatorii, de ură sau de incitare la violenţă. De asemenea, se poate renunţa la reînnoirea convenţiilor semnate cu alte ţări pentru instruirea imamilor care ar urma să predice în Franţa.

În special, ea doreşte controale sporite asupra şcolilor private şi a numărului “din ce în ce mai mare” de elevi şcolarizaţi acasă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.