X

Un raportor special ONU va solicita Marii Britanii acces la Julian Assange

Un expert privind dreptul la viață privată din cadrul Organizației Națiunilor Unite va solicita Marii Britanii acces la fondatorul WikiLeaks, Julien Assange, pentru a investiga dacă i-a fost încălcat dreptul la viață privată, relatează Reuters, potrivit mediafax.

Joe Cannataci, raportor special ONU pentru dreptul la viață privată, a transmis prin intermediul unui comunicat că plănuiește să ceară unui magistrat spaniol acces la ceea ce el numește „dovezi noi privind încălcarea dreptului la viață privată al lui Assange”, care s-ar putea afla în posesia magistratului.

Citește și : La est de Londra, susţinătorii Brexitului îşi exprimă frustrarea şi exasperarea faţă de o nouă amânare

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost arestat de autoritățile britanice după șapte ani petrecuți în Ambasada Ecuadorului din Londra, au anunțat joi reprezentanții poliției.

Assange a beneficiat de azil politic în ambasada Ecuadorului la Londra începând cu anul 2012, pentru a evita arestarea și extrădarea în Suedia, unde a fost acuzat de asalt sexual. Autoritățile suedeze au închis investigația între timp, însă autoritățile britanice au informat că îl vor aresta pe Assange după ce va părăsi ambasada, din cauză că a încălcat termenii eliberării sale pe cauțiune.

Fondatorul WikiLeaks se teme să fie extrădat în Statele Unite, unde ar putea fi pus sub acuzare pentru publicarea unor documente oficiale ale Guvernului privind conflictele din Afganistan și Irak.

Citește și : Julian Assange, inculpat în SUA pentru piraterie informatică

Tags: ambasadaJoe CannataciJulian AssangelondraONUWikiLeaks
Categorii: Diaspora