X

Un râu din Marea Britanie s-a umplut de spume – VIDEO

Cantităţi mari de spumă au acoperit marţi dimineaţă porţiuni mari din râul Irwell din oraşul Salford, în nord-vestul Angliei, lăsând locuitorii nedumeriţi, relatează Press Association, potrivit agerpres.

Fenomenul a fost descris pe social media drept ‘bizar’ şi ‘ciudat’ de locuitorii din zonă, în timp ce un internaut a afirmat că ‘arată ca o mare de baloane de săpun’.

Citeşte şi: Turcia a arestat-o pe sora lui Abu Bakr al-Baghdadi

Un purtător de cuvânt al Agenţiei de Mediu a confirmat că organizaţia este conştientă de ‘poluarea cu spumă’ de pe râul Irwell, precum şi de pe râul Roch, între oraşele Salford şi Manchester, însă a afirmat că nu ştie care este sursa poluării.

Un locuitor din Manchester a declarat pentru PA că a văzut spuma în jurul orei 07:00 dimineaţa în zona Greengate din Manchester, adăugând că ‘probabil a început să se diminueze în jurul orei 08:30’ şi că a fost ‘destul de şocat’.

Citeşte şi: ATENTAT la adresa lui Evo Morales? Elicopterul său a aterizat de urgenţă!

‘Era un şuvoi continuu de spumă albă – la început am crezut că ar putea fi gheaţă, atât era de groasă. Nu este prima dată când am văzut poluare în Irwell, însă este de departe cea mai gravă’, a spus el.

Agenţia de Mediu a afirmat că investighează cazul şi lucrează cu parteneri pentru a rezolva incidentul.

Tags: Greengatemanchestermarea britanierâul Irwellrâul RochSalfordspuma
Categorii: Diaspora