Un record de 12,4 milioane de persoane din Yemen au primit ajutoare alimentare în luna august (PAM)

Publicat:

Un număr record de 12,4 milioane de persoane din Yemen au primit ajutoare alimentare în luna august, fiind pentru prima dată când numărul țintă de persoane a fost atins în totalitate, potrivit unui raport al Programului alimentar mondial ONU (PAM), relatează Reuters, potrivit mediafax.

În același timp, PAM a transmis că mai are nevoie de 600 de milioane de dolari de la donatori pentru a furniza neîntrerupt livrări de mâncare pentru următoarele șase luni în țara sfâșiată de război. Rațiile ar putea fi reduse din octombrie dacă nu se vor obține fonduri, a adăugat acesta.


Citește și : Nicolas Maduro va efectua curând o vizită în Rusia (Kremlin)

Atât rebelii hutti, cât și coaliția condusă de Arabia Saudită au folosit accesul la ajutoarele alimentare ca pe un instrument politic, agravând ceea ce Națiunile Unite numesc cea mai gravă criză umanitară din lume, cu risc mare de malnutriție infantilă severă.

„Numerele noi ale ciclului de distribuție din august indică faptul că Programul alimentar mondial al ONU a atins un număr record de 12,4 milioane de persoane care care au avut nevoie de asistență alimentară în august. Acesta este cel mai mare număr atins vreodată”, a declarat purtătorul de cuvânt al PAM, Herve Verhoosel..

Ajutoarele PAM au ajuns anterior la aproximativ 11 milioane de yemeniți.

Citește și : Trump denunţă ca ‘ridicole’ acuzaţiile că ar fi avut o conversaţie ‘riscantă’ cu un lider străin

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kremlinul neagă eşecul ofensivei sale în regiunea ucraineană Harkov

Kremlinul neagă eşecul ofensivei sale în regiunea ucraineană Harkov Kremlinul a negat miercuri că ofensiva sa în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, a eşuat, chiar...

Parlicov: Energia electrică nu se va scumpi

Parlicov: Energia electrică nu se va scumpi Temperaturile caniculare cresc şi consumul de curent, însă acest lucru nu înseamnă că energia electrică se va scumpi....

Patrick Turner, numit reprezentant al NATO în Ucraina

Patrick Turner, numit reprezentant al NATO în Ucraina Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat miercuri numirea britanicului Patrick Turner în calitate de reprezentant...

Peste 50 de milioane de euro vor fi investiți pentru reabilitarea energetică a circa 50 de școli

Peste 50 de milioane de euro vor fi investiți pentru reabilitarea energetică a circa 50 de școli Peste 50 de milioane de euro vor fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.