Un regizor rus lansează un apel public favoarea cineastului ucrainean Sentsov

Publicat:

Un regizor rus a lansat sâmbătă la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia un apel public, ce vizează salvarea vieţii colegului său de breaslă ucrainean Oleg Sentsov, aflat în greva foamei din 14 mai într-o închisoare din Rusia, informează AFP, scrie agerpres.

Cu o voce emoţionată, Victor Kossakovsky a implorat autorităţile ruse să îl elibereze pe Oleg Sentsov, în vârstă de 42 de ani, care a fost arestat în Crimeea în 2014 în momentul anexării de către Rusia a acestei provincii ucrainene.


Citește și : Egipt: Atac al sătenilor împotriva creştinilor copţi din cauza unui loc de rugăciune în provincia Minya

Victor Kossakovsky, care îşi prezintă documentarul “Aquarella” la cea de-a 75-a ediţie a Mostrei – Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia -, a cerut autorităţilor ruse să salveze viaţa cineastului Oleg Sentsov “nu ca un act politic, ci ca un act de compasiune”.

“Ca fiinţă umană şi coleg, nu pot să uit cele 111 zile ale sale petrecute în greva foamei. Nu este vorba despre un act politic, ci despre un act de umanitate”, a declarat el în faţa presei.

Oleg Sentsov a fost condamnat în 2015 la 20 de ani de închisoare pentru “terorism” şi “trafic de arme” în urma unui proces considerat “stalinist” de către Amnesty Internaţional şi denunţat de autorităţile de la Kiev, Uniunea Europeană şi Statele Unite.

Citește și : UE îndeamnă SUA să-şi reconsidere „decizia regretabilă” de a opri finanţarea UNRWA

Apelurile în favoarea eliberării sale s-au înmulţit pe plan internaţional începând din 21 august, data ce a marcat împlinirea a 100 de zile de când cineastul ucrainean a intrat în greva foamei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.