Un român a murit și alți doi au fost răniți într-un atac în Congo

Publicat:

Un român a murit și alți doi au fost răniți într-un atac în Congo

Situația de securitate din Republica Democratică Congo este extrem de șubredă. Ministerul Afacerilor Externe al României, prin intermediul Ambasadei sale din Luanda, Angola, a intervenit rapid după ce au apărut informații despre un incident grav petrecut sâmbătă, 15 iunie 2024, lângă orașul Goma, la granița cu Rwanda.

Incidentul a rezultat în decesul unei persoane și rănirea altor trei, dar nu este clar ce s-a întânplat exact, potrivit stiripesurse.


 

Reprezentanții diplomatici ai României au contactat de urgență autoritățile congoleze pentru a clarifica situația cetățeniei și identității victimelor. Conform datelor obținute, se pare că persoana decedată și două dintre victimele rănite sunt cetățeni români, în timp ce o a patra persoană rănită este cetățean al unui alt stat.

Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins în regim de urgență demersuri pe lângă autoritățile din RD Congo pentru obținerea unor informații oficiale cu privire la cetățenia și identitatea victimelor. Din informațiile comunicate reprezentanților misiunii diplomatice, a rezultat că persoana decedată și două persoane rănite au cetățenia română, iar cea de-a patra persoană rănită are cetățenia altui stat”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă.

Până în prezent, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară. Ambasada României la Luanda menține situația în atenție prioritară și continuă dialogul cu autoritățile congoleze competente.

MAE reamintește cetățenilor români că pentru RD Congo este valabil un avertisment de călătorie de nivel 8/9 – ,,Evitați orice călătorie!”.

MAE informează că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Luanda: +244222322234, +244916895720; apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon de urgență al misiunii diplomatice: +244932131381.

Potrivit Bloomberg, situația s-a înrăutățit în ultimele luni din cauza apropierii rebelilor din grupul Mișcarea 23 Martie de orașul Goma.

Grupurile rebele blochează rutele comerciale din estul Republicii Democratice Congo (RDC), amenințănd exportul de metale care sunt importante din punct de vedere strategic pentru economia globală.

În 2023, exporturile de tantal din provincia Kivu de Nord, care este folosit în electronică și industria de apărare, au scăzut cu 59% de la an la an, a menționat agenția. Situația s-a înrăutățit în ultimele luni pe măsură ce rebelii din Mișcarea 23 Martie se apropie de orașul Goma, care trece prin cele mai importante rute comerciale din estul RDC.

În același timp, grupurile rebele însele, care controlează zonele miniere, sunt angajate în exportul ilegal de materii prime din RDC, care sunt la mare căutare pe piața mondială.

RDC și Rwanda au fost cei mai mari doi furnizori de tantal din lume în 2023, potrivit estimărilor USGS. În 2022, provincia Kivu de Nord a reprezentat jumătate din exporturile de tantal ale RDC. 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

De ce e atras omul să ajungă la ‘capătul’ Pământului? Turismul extrem cuprinde planeta

De ce e atras omul să ajungă la ‘capătul’ Pământului? Turismul extrem cuprinde planeta În ciuda riscurilor, a costurilor și a problemelor de mediu legate...

‘Minciuna este prea grea acum’: Celine Dion dezvăluie cum a ‘trișat’ pe scenă în timp ce boala își făcea simțită prezența

'Minciuna este prea grea acum': Celine Dion dezvăluie cum a 'trișat' pe scenă în timp ce boala își făcea simțită prezența Celine Dion a încercat...

VIDEO Pamela Anderson – Cum mai arată diva care făcea furori acum 30 de ani

VIDEO Pamela Anderson - Cum mai arată diva care făcea furori acum 30 de ani Pamela Anderson a postat o nouă fotografie fără machiaj. Vedeta...

Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer, este cercetat de Parchetul European

Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii, Werner Hoyer, este cercetat de Parchetul European Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI), Werner Hoyer, este...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.