
Un român aflat în stare de ebrietate a rănit cu un cutter în zona gâtului un turist spaniol cu care a intrat într-o dispută pentru folosirea unei biciclete self-service la Paris, scrie sâmbătă publicaţia Le Figaro, citând o sursă judiciară, potrivit agerpres.
Turistul spaniol a fost transportat la spital, dar viaţa sa nu este în pericol. El se afla împreună cu prietena lui la un amplasament pentru sistemul parizian de biciclete self-service de pe strada Rivoli.
Citește și : Alegerile parlamentare din Republica Moldova: Dodon şi Voronin vs Maia Sandu
”A existat o neînţelegere. Se pare că acuzatul şi turistul spaniol au dorit să ia aceeaşi bicicletă. Tensiunea a crescut şi bărbatul a scos un cutter cu care l-a lovit pe turistul spaniol la nivelul gâtului”, precizează sursa citată.
Mai mulţi trecători au intervenit pentru imobilizarea agresorului până la sosirea poliţiei. Acesta din urmă, un român aflat în stare avansată de ebrietate, a fost reţinut şi Parchetul din Paris a deschis un dosar pentru ”tentativă de omor”.
Citește și : Persoanelor nevaccinate anti-COVID-19 nu ar trebui să li se permită să călătorească (medic german)
This post was last modified on 11/07/2021 08:55 08:55