Un schelet descoperit în Bulgaria dezvăluie un secret șocant: Tânărul care a supraviețuit atacului unui leu

În urmă cu aproximativ 6.200 de ani, un adolescent a supraviețuit unui atac brutal al unui leu, deși găurile adânci din craniul tânărului arată că i-a fost grav afectat creierul, dezvăluie un schelet descoperit în Bulgaria, potrivit historia.ro.

Adolescentul, cu vârsta între 16 și 18 ani, s-ar fi aflat la vânătoare atunci când a întâlnit leul (Panthera leo), potrivit unui studiu publicat în Journal of Archaeological Science: Reports. Leii trăiau pe teritoriul Europei de Est în Epoca Cuprului (4500–3500 î.Hr.), iar urmele de tăieturi descoperite pe oasele de leu din așezări preistorice de pe coasta Mării Negre sugerează că oamenii îi consumau ocazional, relatează Live Science.

Analiza rămășițelor scheletice ale adolescentului indică faptul că leul l-a doborât la pământ înainte de a-l mușca de mai multe ori de cap.

„Craniul prezintă un tipar specific de leziuni prin perforare și compresie care nu este compatibil cu armele fabricate de oameni sau cu deteriorarea post-mortem”, a declarat pentru Live Science, într-un e-mail, autoarea principală a studiului, Nadezhda Karastoyanova, arheozoolog la Muzeul Național de Istorie Naturală al Academiei Bulgare de Științe (NMNH-BAS).

Tags: Bulgariadescoperitdezvăluiescheletsecretsocant
Categorii: DiverseȘtirile zilei