Un seism cu magnitudinea 5,8 s-a produs în nordul Afganistanului

Publicat:

Un seism cu magnitudinea 5.8 s-a produs în regiunea Munţilor Hindukuş din nordul Afganistanului joi, zguduind puternic mai multe zone ale ţării, inclusiv capitala Kabul, au anunţat mai mulţi martori şi oficiali afgani, citaţi de Reuters, potrivit agerpres.  

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 189 de kilometri, potrivit Centrului German de Cercetări Geologice. Seismul a fost resimţit şi în Pakistan, inclusiv în capitala Islamabad, precum şi în India, până la New Delhi, potrivit unor martori oculari din aceste oraşe.


Citește și : La doi ani după asaltul asupra Capitoliului, poliţia caută în continuare 350 de suspecţi

În apropierea epicentrului, situat în provincia Badakhshan din nordul Afganistanului, cutremurul a fost “foarte puternic”, iar autorităţile locale verifică în prezent dacă au fost înregistrate victime sau pagube materiale, a informat un oficial provincial, Mahzudden Ahmadi.

“A fost foarte puternic. La început, nu am plecat din cameră, dar mai târziu, când a devenit şi mai puternic, am fugit de acolo. A durat aproximativ 30-40 de secunde”, a declarat un martor, Ashraf Nael, în vârstă de 28 de ani şi care locuieşte în oraşul Faizabad din provincia Badakhshan.

Deocamdată nu au fost raportate victime omeneşti.

Anul trecut, un seism cu magnitudinea 6,1 a provocat adevărate ravagii în estul Afganistanului şi a ucis peste 1.000 de oameni.

Citește și : Secretarul general al NATO se teme de Rusia: ‘Este periculos să o subestimăm’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică

Putin: Rusia aşteptă alegerile din SUA pentru a discuta cu Washingtonul despre securitatea globală şi strategică Rusia va aştepta rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie din...

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress

UE va impune tarife pentru produsele achiziționate de la Temu, Shein și AliExpress Comisia Europeană este pe punctul de a pune în aplicare tarife pentru...

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.