Un sirian, presupus jihadist implicat în execuţii în Siria, a fost arestat în Ungaria

Publicat:

Un sirian de 27 de ani, suspectat că ar fi membru al organizaţiei jihadiste Stat Islamic şi că ar fi fost implicat în execuţii în Siria, a fost arestat în Ungaria, a anunţat vineri parchetul din Budapesta, citat de AFP, scrie Agerpres.

Bărbatul, care a primit în Grecia statutul de refugiat, “a fost membru al organizaţiei Stat Islamic din 2016”, potrivit unui comunicat al parchetului.


Citește și : Mike Pompeo denunţă „activităţile destabilizatoare” ale Hezbollah în Liban

Potrivit aceleiaşi surse, el este suspectat că a participat la asasinarea a 20 de membri ai aceleiaşi familii în oraşul sirian Homs în 2016. Victimele au fost decapitate pentru că au refuzat să se alăture SI, a precizat parchetul.

“Există motive rezonabile să credem că bărbatul a luat parte personal la această execuţie”, potrivit parchetului ungar, care precizează că lucrează la acest dosar împreună cu anchetatorii belgieni.

Suspectul se afla în Ungaria de mai multe luni. El a fost arestat prima dată pe aeroportul din Budapesta în decembrie 2018 împreună cu o femeie, întrucât amândoi erau în posesia unor acte false de identitate.

Citește și : Oficial rus: Recunoaşterea suveranităţii Israelului asupra Platoului Golan, un atu pentru Rusia privind Crimeea

După această arestare, el a fost condamnat de justiţia ungară pentru trafic de persoane şi alte infracţiuni care au atras o interdicţie de şedere în Ungaria. Suspectul era în aşteptarea unei decizii de expulzare din Ungaria când a fost arestat vineri în urma unei anchete europene, potrivit parchetului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.