Un șofer băut a provocat un accident rutier a Comrat. Acesta conducea un automobil de model Lexus care se deplasa cu viteză excesivă. Conducătorul nu a reușit să efectueze manevra de deplasare în apropierea unui sens giratoriu.
Citește și: Șocant! Individul care și-ar fi hrănit porcii cu carne de om, își ținea fiul în lanțuri
Carabinierii, care patrulau zona, au intervenit prompt pentru acordarea primului ajutor. Din fericire, în urma accidentului nu au fost înregistrate persoane traumatizate, însă în timpul discuțiilor cu șoferul a fost perceput un miros specific de alcool. La fața locului a fost solicitat un echipaj al Poliției de patrulare din cadrul IP Comrat pentru documentarea cazului.
Conducătorul auto a fost înlăturat de la volan și condus la IP Comrat, unde a fost supus testării alcoolscopice cu aparatul Dräger. Testul a indicat o concentrație de 1,03 mg/l vapori de alcool în aerul expirat. Autoturismul a fost evacuat la parcarea specială.
Șoferul a fost condus la inspectoratul de poliție pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.












