X

Un soldat rus a fost ucis şi patru sunt răniţi după un atac turc în Siria (ONG)

Cel puţin un soldat rus a murit luni şi alţi patru au fost răniţi grav în urma unui atac presupus turc în nordul provinciei siriene Alep, al cărei control este împărţit de forţele kurde şi de guvernul sirian, a anunţat ONG-ul Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.  

“A murit un membru al forţelor ruse şi alţi patru au fost răniţi grav într-un atac terestru turc asupra unui grup de soldaţi ruşi pe şoseaua către fermele Om al Hosh – Harbal, în nordul provinciei Alep”, afirmă ONG-ul ce-şi are sediul în Marea Britanie şi dispune în Siria de o reţea de activişti pe teren. Conform aceleiaşi surse, atacul a fost efectuat cu artileria grea.

Citește și : AIEA este îngrijorată de nivelul apei la centrala Zaporojie

Autorităţile de la Moscova şi Ankara nu au reacţionat deocamdată cu declaraţii despre acest incident.

Trupele turce au efectuat luni dimineaţă încă un atac asupra aceleiaşi şosele dintr-o zonă rurală din nordul provinciei Alep, aflată sub controlul kurzilor sirieni care împart controlul provinciei cu forţele guvernamentale siriene pentru a face faţă unei posibile ofensivei a armatei turce, care sprijină opoziţia siriană.

Turcia a lansat începând din 2016 trei ofensive majore asupra forţelor kurde şi controlează în prezent circa 9.000 de kilometri pătraţi de teritoriu în Siria, acţiuni justificate de Ankara prin nevoia de a-şi proteja frontiera în faţa grupărilor kurde care atacă adesea forţele turce în regiune şi luptele sunt frecvente.

Guvernul turc a anunţat în primăvară că va desfăşura o nouă operaţiune pe teritoriul sirian cu obiectivul de a elimina grupările pe care le consideră teroriste pe o fâşie de 30 de kilometri în interiorul Siriei.

Citește și : Doliu în Italia! A MURIT Silvio Berlusconi!

Turcia a iniţiat un proces de apropiere de guvernul sirian pentru normalizarea relaţiilor rupte de când a început războiul în Siria în 2011. Dar preşedintele sirian Bashar al-Assad a cerut retragerea armatei turce ca precondiţie pentru normalizarea relaţiilor cu Ankara.

Tags: AlepHarbalmarea britanieOm al HoshONG
Categorii: Sinteze