StiripesurseȘtirile zileiUn spital din România se evidențiază prin tehnologii bazate pe inteligență...

Un spital din România se evidențiază prin tehnologii bazate pe inteligență artificială. Pacienții, întâmpinați la intrare de roboți

Publicat:

Spitalul „Eduard Apetrei” din Buhuși, România, demonstrează cum atragerea fondurilor europene poate transforma o instituție medicală într-un model de bune practici în sistemul de sănătate. Spitalul se evidențiază și prin integrarea tehnologiilor bazate pe inteligență artificială în serviciile medicale. Recent, instituția a fost vizitată de o delegație din Republica Moldova, interesată să învețe din experiența sa și să implementeze proiecte similare în țară.

Rezultatul investițiilor europene constă într-o unitate medicală echipată cu tehnologii inteligente și aparatură bazată pe inteligență artificială, care optimizează activitatea spitalicească.

La spitalul „Eduard Apetrei” din Buhuși pacienții nu mai sunt întâmpinați la intrare de un ghișeu clasic, ci de roboți holografici inteligenți. Aceștia oferă informații, ghidează pacienții și răspund întrebărilor fără timp de așteptare. În interior, inteligența artificială monitorizează constant pacienții și sprijină personalul medical.

Printre dotările implementate se numără și sistemele de monitorizare video cu termoviziune a pacienților. Sistemul dă imediat alarma dacă aceștia au nevoie de ajutor.

„Putem să detectăm tot ce înseamnă alarme. Aici colegii au lăsat alarmele care au avut loc în ultima perioadă. Avem alarme de SOS și avem alarme de cădere. După cum puteți să vedeți aici, pacientul este foarte la marginea patului și pare că a căzut. Pacientul efectiv stătea la marginea patului. Asistentul poate să vadă rata respiratorie, frecvența cardiacă la fiecare pacient de la fiecare pat și știe exact ce se întâmplă cu acest pacient”, a explicat bioinginerul medical, Adela Horval.


Cu ajutorul fondurilor europene, în spital a fost amenajate și săli de kinetoterapie robotizată, destinate pacienților cu deficit locomotor.

Citește și: Ministrul Sănătății, Emil Ceban: „Șase instituții medicale au fost reconectate la rețeaua electrică”

Citeşte şi:  SUA cer o dezbatere în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului cu privire la situaţia din Xinjiang

„Este o generație mai nouă. Pacientul stă fixat, deci este într-un mediu sigur, nu are cum să se lovească, să cadă, este într-un mediu sigur. I se poate imprima acest mers, urcat scări, care, practic, ușurează mult mai mult activitatea kinetoterapeutului. Este mult mai greu ca un kinetoterapeut singur să facă asta împreună cu pacientul”, a menționat Andrada Lichi, specialistă în medicină, fizică și reabilitare.

Administrația spitalului spune că noile sisteme au redus cu mult cheltuielile de monitorizare a pacienților.

„Avem foarte multe dotări care sunt în beneficiul pacienților și personalului medical, inclusiv pe partea de ecografe dotate cu AI, asistenți holografici care discută cu pacienții la toate intrările spitalului, multe lucruri care ne-au făcut să avem parte de pacienți din toate județele țării”, a declarat Constantin Poiană, managerul Spitalului „Eduard Apetrei” din Buhuși.

În prezent, spitalul „Eduard Apetrei” din Buhuși are în derulare încă un proiect privind amenajarea unui nou ambulatoriu integrat. Noua clădire va avea trei niveluri și face parte dintr-un proiect de reabilitare, modernizare și extindere, finanțat prin Programul național de Sănătate 2021-2027.

Autor: Daniela Nemerenco

b19c117f 41ba 46b4 8f6d 3372b10142a4

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Menta: care sunt proprietățile și beneficiile acesteia pentru sănătate

Menta, bogată în vitamine și săruri minerale, cu proprietăți curative și calmante pronunțate, este foarte răspândită și ușor de cultivat acasă, fiind o plantă...

Cu cât contribuie România la bugetul Uniunii Europene pentru fiecare euro pe care îl primește

România contribuie la bugetul Uniunii Europene cu circa 33 de eurocenți pentru fiecare euro pe care îl primește, a declarat sâmbătă Dragoș Pîslaru, ministrul...

FOTO/ Grav accident în raionul Sângerei. Un tânăr a murit după ce mașina pe care o conducea s-a izbit de un copac

Un grav accident rutier s-a produs în seara zilei de sâmbătă, 31 ianuarie, pe traseul M-5, în direcția localității Vadul lui Vodă din raionul...

Ce pește este recomandat să consumi pentru sănătatea creierului și a inimii

Peștele este cunoscut pentru beneficiile sale pentru sănătate, fiind un aliment nutritiv pe care ar trebui să îl consumăm în mod regulat. Este bogat în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.