X

Un spital din sud-estul Parisului a fost vizat de un atac cibernetic, hackerii cer o răscumpărare de 10 milioane de dolari

Un spital din sud-estul Parisului este victima unui atac informatic survenit în noaptea de sâmbătă spre duminică, potrivit instituţiei, căreia piraţii cibernetici i-au cerut o răscumpărare de 10 milioane de dolari, informează AFP, potrivit agerpres

Cererea de răscumpărare a fost formulată în engleză, a anunţat o sursă a poliţiei. În zadar, pentru că spitalele franceze nu pot plăti răscumpărare dat fiind statutul lor.

Citește și : Zelenski îi îndeamnă pe ucraineni să rămână vigilenți înainte de ziua independenței: ‘Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de urât’

Acest atac cibernetic împotriva Centrului Spitalicesc Sud Francilien (CHSF) din Corbeil-Essonnes a făcut “la această oră inaccesibile toate aplicaţiile de afaceri ale spitalului, sistemele de stocare (în special de imagistică medicală) şi sistemul informatic legat de admiterea pacienţilor”, a anunţat instituţia într-un comunicat transmis luni.

O anchetă pentru intruziune în sistemul informatic şi tentativă de extorsiune în grup organizat a fost declanşată de departamentul de criminalitate cibernetică al Parchetului din Paris. Potrivit unei surse apropiate anchetei, “a fost identificată o familie de ransomware”.

Deschis în 2012 şi având o capacitate de o mie de paturi, acest centru spitalicesc asigură asistenţa medicală pentru aproape 600.000 de locuitori.

Spitalul a declanşat un “plan alb”, plan de urgenţă pentru a asigura continuitatea îngrijirilor.

Citește și : Daria Dugina, fiica ‘ghidului spiritual’ al invaziei lui Putin în Ucraina, ucisă într-o explozie

Nu este prima dată când este vizat un spital, un val de atacuri cibernetice ţintind de circa doi ani sectorul spitalicesc francez şi european.

În 2021, în medie un incident pe săptămână survenea într-o instituţie de sănătate din Franţa, potrivit datelor oficiale.

Tags: atac informaticCHSFfrantaparisransomware
Categorii: Diaspora