Un spital în construcţie din Afganistan a fost luat cu asalt de terorişti

Publicat:

Un atentat împotriva unui spital în construcţie de lângă baza militară americană din Bagram, la nord de Kabul, s-a soldat cu cel puţin cinci răniţi afgani, miercuri, au anunţat surse locale şi militare americane, informează AFP, potrivit agerpres.

“Forţe inamice au întreprins un atac împotriva bazei aeriene din Bagram în această dimineaţă, ţintind o instalaţie medicală în construcţie şi destinată afganilor care locuiesc lângă bază”, se spune într-un comunicat al misiunii NATO în Afganistan, Resolute Support.


Citește și : Pentagonul SUSPENDĂ antrenamentul tuturor militarilor saudiţi

“Cinci civili răniţi au fost transferaţi la spital”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Parwan, Wahida Shahkar.

Guvernatorului districtului Bagram, Abdul Shukoor Qudoosi, a declarat la rândul său că “explozia puternică” ce “a avariat mai multe case” s-a soldat cu “peste 50 de civili răniţi”.

Atentatul nu s-a soldat cu victime printre forţele de coaliţie, se precizează în comunicatul Resolute Support.

Atacul, care nu a fost revendicat deocamdată, a intervenit pe fondul reluării discuţiilor dintre talibani şi SUA, la Doha, pentru a ajunge la o retragere a forţelor americane din Afganistan, în schimbul unor măsuri de răspuns din partea insurgenţilor.

Citește și: Şase morţi într-un atac prelungit în New Jersey – VIDEO

Guvernatorul a menţionat că atacul a implicat o maşină-capcană şi atacatori înarmaţi.

Baza din Bagram, aflată sub controlul forţelor americane, este situată la circa 60 de kilometri la nord de Kabul. Preşedintele american Donald Trump a efectuat aici o vizită-surpriză la 28 noiembrie, pentru a sărbători Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei) alături de trupele americane şi a se întâlni cu preşedintele afgan Ashraf Ghani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.