Un stat american dă în judecată China

Publicat:

Missouri a depus plângere marţi împotriva Chinei, acuzând Beijingul că a disimulat gravitatea pandemiei de coronavirus şi a cauzat astfel “pagube”, economice şi umane, “ireparabile” în acest stat american şi în lume, notează AFP, potrivit agerpres.

Plângerea civilă, depusă de procurorul statului, Eric Schmitt, vizează guvernul, Partidul Comunist Chinez, precum şi alţi responsabili şi instituţii ale ţării. Ea îi acuză în special că au “ascuns informaţii cruciale” de la începutul pandemiei, au arestat avertizori de integritate şi au negat natura extrem de contagioasă a noului coronavirus.


Citeşte şi: Egiptul trimite în SUA un avion plin cu ajutoare medicale

Această disimulare a cauzat “o pandemie mondială inutilă şi evitabilă” care a antrenat pierderi în vieţi omeneşti şi consecinţe economice importante cu pierderi estimate la cel puţin câteva miliarde de dolari în acesta stat din centrul ţării, potrivit documentelor juridice.

Preşedintele american, Donald Trump, a făcut acuzaţii similare, apreciind că liderii chinezi ascund bilanţul real al pandemiei în această ţară, ceea ce Beijingul a dezminţit.

Beijing a fost dat în judecată în special pentru “tulburarea ordinii publice” şi “activităţi anormal de periculoase”. Missouri reclamă despăgubiri materiale a căror valoare nu a fost precizată.

Peste 5.800 de persoane au fost testate pozitive în Missouri care a înregistrat cel puţin 177 de morţi, potrivit autorităţilor locale. Pe glob, mai mult de 2,5 milioane de persoane au fost contaminate şi peste 175.000 au decedat de COVID-19, boala provocată de coronavirus.

Potrivit procurorului republican Eric Schmitt, primele transmisii ale virusului între oameni au avut loc la începutul lunii decembrie la Wuhan, oraşul unde a apărut coronavirusul. Cu toate acestea, guvernul a lăsat virusul să se răspândească în ţară, apoi în străinătate, înainte de a lua măsurile necesare la sfârşitul lui ianaurie pentru a frâna contaminarea.

Citeşte şi: Trump îi urează ‘mult noroc’ lui Kim Jong Un, neştiind dacă este bolnav

În timp ce ascundeau extinderea pandemiei, autorităţile chineze au oprit pentru ele echipamente de protecţie de bună calitate, autorizând însă exportul de echipament defectuos. Acest stocaj abuziv ar fi “pus în pericol viaţa personalului medical şi echipelor de salvare” în ţările afectate de COVID-19.

“Partidul Comunist Chinez a făcut ce fac regimurile autoritare: au ascuns adevărul pentru a-şi salva pielea”, a comentat senatorul republican Ben Sasse, foarte critic împotriva Beijingului. “Odată ce americanii vor învinge acest virus infect, vom cere socoteală guvernului chinez corupt”, a adăugat acest congresman de Nebraska într-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk, un oraş care serveşte drept...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.