
Un studiu care a constatat că chiar şi un consum moderat de alcool poate creşte riscurile pentru sănătate a fost publicat integral într-o revistă independentă, după ce a fost ignorat de administraţia Trump, care a decis să nu ia în considerare acea cercetare comandată la nivel federal pentru elaborarea noilor recomandări privind consumul de alcool în SUA, ce au fost stabilite la începutul acestui an, informează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.
Studiul a arătat că riscul pe parcursul vieţii de a deceda din cauze legate de consumul de alcool, inclusiv leziuni şi accidente rutiere, era de cel puţin 1 la 1.000 pentru americanii care consumau o băutură pe zi, dar că acesta creştea la 1 la 100 pentru cei care consumau două băuturi pe zi. Pentru bărbaţii americani, consumul a două băuturi pe zi – o rată considerată pe scară largă drept un consum moderat de alcool – riscul era de 1 la 25, a constatat studiul.
Chiar şi o singură băutură pe zi a fost asociată cu riscuri sporite de apariţie a unor tipuri de cancer şi a unor leziuni.
Reprezentanţii industriei alcoolului şi anumiţi parlamentari americani au declarat că metodologia studiului a fost defectuoasă şi opacă şi că procesul său de realizare a fost “plin de prejudecăţi, conflicte de interese şi condus de oameni de ştiinţă care se opun consumului de alcool”.
Administraţia Trump a optat pentru utilizarea unui studiu separat, realizat de Academiile Naţionale de Ştiinţe, Inginerie şi Medicină, o organizaţie non-profit, pentru a fundamenta actualizarea privind consumul de alcool. Studiul respectiv a constatat că un consum moderat de alcool este asociat cu un risc mai mic de deces din orice cauză.
La începutul anului 2025, un grup de şase oficiali din domeniul sănătăţii din SUA elaborase o propunere de a restricţiona recomandările privind consumul de alcool pentru americani la doar un pahar pe zi pentru toate genurile, faţă de două pahare pe zi pentru bărbaţi şi unul pentru femei, conform Ghidurilor alimentare 2020-2025. Administraţia Trump a publicat în cele din urmă noi sfaturi care i-au îndrumat pe americani să bea mai puţin alcool pentru a avea o sănătate mai bună, dar fără să formuleze sfaturi privind cantităţile recomandate.
Studiul privind consumul de alcool şi sănătatea a fost comandat de Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane din Statele Unite pentru a actualiza recomandările privind consumul de alcool din Ghidurile alimentare pentru americani 2025-2030, prezentate în ianuarie.
O versiune preliminară a studiului a fost publicată în ianuarie 2025. Însă administraţia Trump nu a luat în considerare concluziile studiului despre actualizarea recomandărilor privind alcoolul şi nici nu a publicat versiunea finală a studiului, care a apărut, în schimb, marţi, în Journal of Studies on Alcohol and Drugs.
This post was last modified on 09/06/2026 23:08 23:08