Un tânăr migrant afgan, judecat în Germania pentru VIOL şi CRIMĂ

Publicat:

Un tânăr afgan a compărut marţi în faţa unui tribunal din Freiburg (sud-vestul Germaniei) sub acuzaţia de viol şi crimă, victima fiind o studentă în vârstă de 19 ani, transmite dpa, potrivit agerpres.

Tânăra, identificată drept Maria L., a fost găsită pe malul râului Dreisam în oraşul Freiburg. Procurorii germani cred că ea a fost lăsată în acel loc de către autorul violului.


facebook

Citeşte şi: Un elev a deschis focul într-o şcoală de lângă Moscova. Patru oameni sunt răniţi – VIDEO

Suspectul, numit Hussein K, a fost arestat în decembrie 2016, la două luni după comiterea faptelor. Identitatea şi vârsta exacte nu sunt clare, dar în declaraţiile anterioare făcute în faţa autorităţilor germane el a spus că este din Afganistan.

Procesul are loc în condiţii de securitate stricte şi pe fondul unui interes crescut din partea opiniei publice. În faţa clădirii tribunalului oamenii se adunaseră marţi dimineaţa în număr mare cu câteva ore înaintea începerii procesului.

După arestarea lui Hussein K, s-a aflat că acesta provocase răni grave unei tinere de 20 de ani în Grecia. El a sosit în Germania în 2015 în plină criză a refugiaţilor în Europa şi a făcut o cerere de azil ca minor neînsoţit.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cel puţin 5 morţi în urma intemperiilor care au lovit Elveţia, Franţa, Italia şi Germania

Cel puţin 5 morţi în urma intemperiilor care au lovit Elveţia, Franţa, Italia şi Germania Furtunile violente şi ploile torenţiale care s-au abătut sâmbătă asupra...

Grecia: Incendiu de pădure masiv la nord de Atena

Grecia: Incendiu de pădure masiv la nord de Atena Un incendiu masiv a izbucnit sâmbătă într-o zonă dens împădurită la aproximativ 20 de kilometri nord...

România, pe locul 5 din 24 la numărul de fani prezenți la Euro 2024. Câți suporteri au susținut pe tricolori la meciurile din grupe

România, pe locul 5 din 24 la numărul de fani prezenți la Euro 2024. Câți suporteri au susținut pe tricolori la meciurile din grupe Peste...

Cum au „driblat” trei naționale de la EURO 2024 noua regulă UEFA

Cum au „driblat” trei naționale de la EURO 2024 noua regulă UEFA Italia, Danemarca și Slovenia sunt trei selecționate care și-au asigurat prezența în optimile...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.