Un total de 954 de refugiaţi ucraineni au sosit până acum în Germania via Republica Moldova

Un total de 954 de refugiaţi ucraineni au sosit până acum în Germania via Republica Moldova, a anunţat joi Ministerul de Interne german, citat de DPA, potrivit agerpres.

Joi, 56 de ucraineni care au fugit de războiul lansat de Rusia împotriva ţării lor au ajuns la aeroportul din Karlsruhe cu un zbor dinspre Republica Moldova.

Citeşte şi: O nouă creștere a tensiunii în Kosovo sporește temerile privind un conflict armat – Black News

Primii refugiaţi ucraineni au ajuns în Germania via Republica Moldova în luna martie, la aproximativ o lună după lansarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei. Majoritatea acestor refugiaţi sunt femei, copii şi persoane cu probleme de sănătate.

Germania s-a oferit să preia direct până la 2.500 de refugiaţi ucraineni aflaţi în Republica Moldova. În total, 12 state membre ale Uniunii Europene şi Norvegia, Liechtenstein, Elveţia şi Islanda au fost de acord să primească refugiaţi ucraineni din Republica Moldova.

Citeşte şi: Putin afirmă că vrea oprirea războiului din Ucraina la un moment dat, prin negocieri – Black News

Este vorba despre persoane ”care au trecut prin suferinţe de neimaginat”, a spus ministrul de interne german Nancy Faeser.

This post was last modified on 23/12/2022 08:57 08:57

Tags: germaniaNancy Faeserrefugiatirefugiati ucrainenirepublica moldova
Categorii: Diaspora