Un tribunal din România a respins cererea de eliberare pe cauţiune a lui Andrew Tate

Publicat:

Un tribunal din România a respins marți cererea influencerului Andrew Tate de a fi eliberat pe cauțiune din custodia poliției, scrie REUTERS, potrivit RADOR.

Tate şi fratele lui, Tristan, sunt vizaţi de o anchetă penale privind un presupus trafic sexual. Andrew Tate, fratele său Tristan și două suspecte de naţionalitate română se află în arest din 29 decembrie, în condiţiile în care procurorii îi cercetează pentru presupus trafic de persoane, viol și formarea unei bande criminale pentru exploatarea sexuală a femeilor, acuzații pe care le-au negat.


Citeşte şi: Avionul preşedintelui Germaniei, escortat de Eurofighter, până în momentul aterizării în Estonia – Black News

Tribunalul București a decis că cererea lui Andrew Tate de înlocuire a detenţiei cu o eliberare condiţionată pe cauțiune este “în principiu inadmisibilă”. Echipa sa de apărători a spus că a fost “dezamăgită de acest rezultat” și că va face recurs la hotărâre.

Procurorii susţin că frații Tate au recrutat victime, seducându-le și pretinzând în mod fals că doresc o relație sau o căsătorie. Victimele au fost apoi forțate să producă conținut pornografic pentru rețelele de socializare. Instanțele române au prelungit detenția fraților Tate, care au dublă naționalitate americană și britanică, până pe 29 martie, iar procurorii urmează să ceară o altă prelungire la expirarea termenului.

Citeşte şi: Interceptările aeriene, un joc frecvent de-a şoarecele şi pisica între NATO şi Rusia (analiză France Presse) – Black News

Procurorii pot cere instanțelor române să prelungească detenția suspecților cu până la 180 de zile. Andrew Tate, care locuieşte în principal în România din 2017, este un influencer online și auto-descris “misogin” care are mai multe milioane de fani, în special printre tinerii atrași de imaginea sa de hiper-macho.

În timp ce se afla în detenție, Andrew Tate a făcut mai multe încercări de a se apăra, inclusiv prin încercarea de a recruta parlamentari în sprijinul cauzei sale și a încercat să intimideze unele dintre presupusele sale victime, conform interceptărilor telefonice ale apelurilor sale transmise instanței de către procurori.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

POLITICO: Prima sarcină a lui Mark Rutte ca şef al NATO este găsirea unei femei care să-l înlocuiască pe Geoană. Acesta va candida la...

POLITICO: Prima sarcină a lui Mark Rutte ca şef al NATO este găsirea unei femei care să-l înlocuiască pe Geoană. Acesta va candida la...

Târguri școlare, organizate în Capitală, timp de o lună

Târguri școlare, organizate în Capitală, timp de o lună Începând cu data de 10 august și până la 10 septembrie, fiecare sector al capitalei urmează...

Școlile vor decide independent dacă încep anul de studii pe 1 sau pe 2 septembrie

Școlile vor decide independent dacă încep anul de studii pe 1 sau pe 2 septembrie Festivitatea dedicată începerii anului de studii 2024-2025 va putea fi...

‘Metalferos’ își caută director general

'Metalferos' își caută director general Consiliul S.A. „Metalferos”, în corespundere cu Statutul societății, anunță concurs pentru ocuparea funcției de director general. Concursul va fi desfășurat în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.