X

Un vapor de tip cargo deţinut de Israel a fost atacat în Oceanul Indian

Un vapor de tip cargo deţinut de Israel a fost atacat sâmbătă în Oceanul Indian, transmite dpa, potrivit agerpres

Incidentul nu s-a soldat cu răniţi, a relatat publicaţia Haaretz, citând surse israeliene de securitate.

Citește și : Putin aprobă noua Strategie de Securitate Naţională a Rusiei

Conform sursei citate, Israelul pune pe seama Iranului acest atac.

Potrivit platformei de informaţii Marine Traffic, nava CSAV Tyndall, care călătorea sub pavilion liberian, s-a oprit în largul coastei Emiratelor Arabe Unite (EAU). Se pare că se îndrepta dinspre Arabia Saudită spre EAU.

Incidente similare au mai avut loc în lunile februarie şi aprilie, când nave deţinute de Israel au fost atacate în Golful Oman.

Pentru toate aceste atacuri, Israelul dă vina pe regimul de la Teheran.

În aprilie, un cargo iranian a fost, de asemenea, uşor afectat de o explozie în Marea Roşie. La acea vreme, publicaţia New York Times a scris că Israelul s-ar fi aflat în spatele atacului.

Citește și : Tadjikistan decretează vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele de peste 18 ani

Tot în aprilie, Teheranul a acuzat Israelul că s-ar fi aflat la originea unui atac asupra unui sit nuclear iranian.

Iranul şi Israelul sunt duşmani declaraţi. Israelul a stabilit însă legături diplomatice cu Emiratele Arabe Unite şi Bahrain anul trecut.

Tags: golful OmanisraelOceanul Indianvapor
Categorii: Sinteze