Un vicepremier ucrainean este bănuit de luare de mită

Autorităţile anticorupţie din Ucraina au anunţat luni că suspectează un vicepremier în exerciţiu că a primit o mită de 345.000 de dolari, în cea mai recentă investigaţie pentru corupţie privind un oficial de rang înalt din Ucraina, informează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Kievul şi-a intensificat eforturile de combatere a corupţiei în contextul în care caută să obţină aderarea la Uniunea Europeană, în timp ce se apără de forţele ruse în războiul care durează de peste trei ani.

Citeşte şi: Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – Stiripesurse.md

Oficialii nu au dezvăluit numele ministrului, unul dintre cei cinci vicepremieri, pe care îl suspectează că a abuzat de putere aprobând dezvoltarea de terenuri ale statului într-un plan care ar fi dus la o pierdere la buget de aproximativ 24 de milioane de dolari.

Presupusa faptă a avut loc în timp ce suspectul îndeplinea funcţia de ministru al dezvoltării regionale, conform Biroului Naţional Anticorupţie din Ucraina (NABU).

Planul, care ar fi implicat alţi cinci suspecţi, a fost oprit când oficialii anticorupţie au obţinut o confiscare a terenului printr-o hotărâre judecătorească, a precizat NABU.

UE a făcut din combaterea corupţiei o condiţie de bază pentru ca Ucraina să se alăture blocului comunitar, ceea ce Kievul consideră esenţial pentru consolidarea cursului său pro-occidental.

Vicepremierul se numără printre cei mai înalţi oficiali vizaţi de autorităţile anticorupţie. Investigaţiile de până acum s-au concentrat de asemenea asupra unor parlamentari şi a unui fost adjunct al şefului administraţiei prezidenţiale.

Tags: coruptieluare de mitaucrainavicepremier
Externe