X

Un vraci pakistanez i-a bătut un cui în cap unei femei care îşi dorea să nască un băiat

O femeie însărcinată s-a prezentat la un spital din Pakistan cu un cui înfipt în cap de către un vindecător care i-a garantat că astfel va naşte un băiat, au declarat miercuri surse medicale, potrivit AFP şi agerpres.

Femeia a ajuns la un spital din Peshawar, în nord-vestul Pakistanului, după ce a încercat să îşi scoată singură cuiul, a declarat pentru AFP doctorul Haider Khan, care a tratat-o.

Citeşte şi: Lord Ashcroft: Comportamentul lui Carrie îl împiedică pe premier să conducă Marea Britanie – Black News

“Era pe deplin conştientă, dar avea dureri mari”, a spus el. Cuiul fusese înfipt cinci centimetri în craniu, fără a ajunge la creier, după cum a arătat o radiografie.

Femeia a declarat că este mama a trei fiice şi aşteaptă încă una.

Vindecătorii tradiţionali, ale căror practici îşi au adesea rădăcinile în misticismul sufi, sunt foarte răspândiţi în Pakistan, o ţară majoritar musulmană, chiar dacă diferite şcoli islamice dezaprobă astfel de ritualuri.

Citeşte şi: Pfizer se așteaptă ca vânzările pentru 2022 ale vaccinului și pastilei Paxlovid să depășească 54 de miliarde de dolari – Black News

În Asia de Sud, a avea un băiat este adesea considerat de bun augur, deoarece se presupune că acesta va avea mai multe şanse să asigure viitorul financiar al părinţilor săi decât o fată.

Poliţia pakistaneză încearcă acum să o interogheze pe femeie. “Vom pune în curând mâna pe vrăjitor”, a promis AFP şeful poliţiei din Peshawar, Abbas Ahsan.

Tags: Abbas AhsanHaider KhanpakistanPeshawar
Categorii: Știrile zilei