Un Youtuber somalez din Kuweit a strâns un milion de dolari pentru a veni în ajutorul refugiaţilor

Publicat:

Un Youtuber somalez din Kuweit a strâns săptămâna aceasta, în puţin peste 24 de ore, un milion de dolari pentru a veni în ajutorul refugiaţilor şi persoanelor strămutate din Siria, Liban, Irak şi Iordania, înainte de sosirea iernii, relatează AFP joi, potrivit agerpres

Cu aproape 21 de milioane de abonaţi, Abo Flah, pe numele său real Hassan Souleimane, este unul dintre cei mai importanţi “influenceri” din lumea arabă. El şi-a lansat canalul, dedicat jocurilor video, în 2016.


Citește și : Administraţia Biden îi OBLIGĂ pe americani să se vaccineze! Termenul limită este aproape!

Campania, care a fost lansată în coordonare cu Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), a ajuns la suma de 1 milion de dolari după 28 de ore.

“Totul a fost posibil datorită urmăritorilor mei (…) vă mulţumesc din toată inima”, a declarat miercuri Abo Flah, în vârstă de 23 de ani.

În momentul în care suma a ajuns la un milion de dolari (865.000 de euro) din donaţii, el a început să plângă de emoţie, contribuţiile depăşind aşteptările sale.

Youtuber-ul a ales să lanseze această campanie, numită “încălziţi-le inimile”, atunci când numărul abonaţilor săi a depăşit pragul de 20 de milioane.

Milioane de persoane au fost strămutate în ultimii ani în regiune din cauza mai multor conflicte sângeroase, în special războiul civil din Siria.

Un număr mare de sirieni s-au refugiat în Iordania şi Liban.

Citește și : O navă cu sute de migranţi cere permisiunea de a opri într-un port din Italia

Fondurile strânse până în prezent vor fi folosite pentru ajutorarea a aproape 5.800 de familii, sau a peste 17.000 de persoane, şi pentru a le furniza acestora adăpost, hrană, haine groase, medicamente şi chiar combustibil pentru încălzire, potrivit site-ului UNHCR. Peste 31.000 de donaţii au fost înregistrate.

Reprezentanta UNHCR în Kuweit, Nasreen Rabiean, a salutat miercuri un “succes clar” şi “spiritul de responsabilitate şi solidaritate”, reamintind că iarna este un anotimp de grea încercare pentru refugiaţi şi persoanele strămutate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.