Una din principalele candidate la postul de premier în Thailanda a născut cu două săptămâni înainte de alegeri

Publicat:

Una din principalele candidate la postul de premier în Thailanda a născut cu două săptămâni înainte de alegerile legislative, a informat luni partidul său, Pheu Thai, potrivit AFP, scrie agerpres.

În timp ce campania pentru scrutinul de la 14 mai intră în linie dreaptă, formaţiunile reformiste, printre care şi Pheu Thai, conduc cursa, devansând partidele tradiţionale.


Citește și : Blocul de opoziţie din Turcia condus de HDP îl va susţine pe rivalul lui Erdogan la alegerile prezidenţiale

Paetongtarn Shinawatra, fiică a fostului premier miliardar Thaksin Shinawatra, se numără printre favoriţii la postul de prim-ministru.

“Ea a născut în această dimineaţă”, a declarat luni pentru AFP Rinthipond Varinvatchararoj, secretar general adjunct al Pheu Thai şi purtătoare de cuvânt interimară a partidului.

Ea a nu a precizat cât timp se va odihni candidata după această naştere, însă a dat asigurări că ea va fi prezentă la o adunare a Pheu Thai care va avea loc la 12 mai la Bangkok.

Paetongtarn Shinawatra a făcut campanie online săptămâna trecută, apărând sâmbătă prin legătură video la un miting în provincia Si Sa Ket, în estul ţării.

Pe contul său oficial de Instagram, ea a declarat că fiul său se va numi Prutthasin Sooksawas şi va fi supranumit ”Thasin”.

Vestea a fost distribuită de asemenea şi de tatăl său, Thaksin Shinawatra, care a scris pe Twitter că va reveni în regat pentru a se ocupa de cei şapte nepoţi ai săi, fără a preciza data.

Citește și : Polonia şi alte patru state membre UE au convenit o serie de restricţii privind cerealele din Ucraina

Înlăturat de la putere prin lovitură de stat în 2006, Thaksin Shinawatra trăieşte în prezent în Dubai pentru a scăpa de acuzaţiile de corupţie, despre care spune că sunt motivate politic.

Nu este pentru prima dată când el promite că va reveni în ţară.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.