Undă verde din partea deputaţilor spanioli pentru instituirea unui ‘concediu menstrual’ şi acces înlesnit la avort

Publicat:

Deputaţii spanioli au adoptat joi, în prima lectură, un proiect de lege ce instituie un “concediu menstrual” pentru femeile care suferă de menstruaţii dureroase. De asemenea, proiectul de lege înlesneşte accesul la avort în spitalele publice, informează AFP, potrivit agerpres

Textul de lege – adoptat cu 190 de voturi pentru, 154 împotrivă şi 5 abţineri – urmează să fie dezbătut în Senat.


Citește și : General ucrainean: Nu va exista un acord de încetare a focului de Anul Nou

“Această legislatură este o legislatură de victorii feministe”, şi-a exprimat bucuria, în faţa deputaţilor, ministrul spaniol pentru egalitate de şanse, Irene Montero, din partea partidului stângii radicale Podemos, aliat al socialiştilor premierului Pedro Sanchez în cadrul guvernului.

“Recunoaştem sănătatea menstruală ca făcând parte din dreptul la sănătate şi combatem stigmatizarea şi tăcerea”, a adăugat ea.

Durata concediului medical pe care îl vor putea acorda medicii femeilor ce suferă de menstruaţii dureroase nu a fost precizată în proiectul de lege.

După ce textul va fi adoptat definitiv, Spania va deveni prima ţară din Europa şi una dintre puţinele ţări din lume care integrează această măsură în legislaţia sa, alături de Japonia, Indonezia sau Zambia.

Cu toate acestea, proiectul de lege suscită o anumită rezervă în special în rândurile sindicatului UGT, unul dintre cele două mari sindicate din Spania, îngrijorat de o posibilă reticenţă pentru angajarea de femei de către angajatori, care ar dori să evite aceste absenţe.

Acest “concediu menstrual” este una dintre măsurile cheie ale unui proiect de lege mult mai amplu şi care prevede de asemenea extinderea accesului la avort în spitalele publice din Spania, unde se practică mai puţin de 15% dintre întreruperile voluntare de sarcină, în special din cauza unei obiecţii de conştiinţă formulate de mulţi medici.

De asemenea, proiectul de lege ar urma să le permită minorelor de 16 şi 17 ani să avorteze fără autorizaţie din partea părinţilor lor, revenind astfel asupra unei obligaţii instaurate de un precedent guvern conservator în 2015.

Avortul a fost dezincriminat în Spania în 1985, apoi legalizat în 2010, însă întreruperea voluntară de sarcină rămâne un drept ce se loveşte de numeroase piedici în această ţară cu puternică tradiţie catolică.

Citește și : Autoritățile din Kiev au primit sub formă de ajutor patru excavatoare și zeci de generatoare electrice

Acest proiect de lege prevede de asemenea o întărire a educaţiei sexuale în şcoli, precum şi distribuirea gratuită de mijloace de contracepţie sau de produse de igienă menstruală în licee.

Spania este o ţară considerată una de referinţă în materie de drepturi ale femeilor în Europa, mai ales după adoptarea, în 2004, a unei legi asupra violenţelor de gen. Revendicându-se drept feminist, guvernul condus de Sanchez numără mai multe femei decât bărbaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.