Undă verde pentru prelungirea cu încă 20 de ani a activităţii unei centrale nucleare din Slovenia

Publicat:

Centrala nucleară din Slovenia a obţinut autorizaţia de mediu şi securitate necesară pentru prelungirea activităţii sale cu încă 20 de ani, a anunţat luni guvernul, a cărui decizie a fost dictată de actualul context energetic, informează AFP, potrivit agerpres.

“Anticipând o posibilă criză în timpul iernii viitoare, este crucial ca centrala să nu-şi înceteze funcţionarea la sfârşitul anului”, a declarat ministrul sloven al infrastructurii Bojan Kumer în timpul unei conferinţe de presă, făcând aluzie la un pericol de penurie de energie electrică după invazia rusă în Ucraina.


Citeşte şi: Mai multe ţări doresc ridicarea recentelor sancţiuni ‘punitive’ israeliene impuse Palestinei – Black News

În urma acestei autorizări, care a încheiat un proces demarat încă în 2015, situl nuclear “va îndeplini până la termenele limită toate condiţiile necesare pentru a continua să funcţioneze”, a adăugat el.

Situată în Slovenia lângă frontiera cu Croaţia, această centrală este co-administrată de cele două ţări după destrămarea fostei Iugoslavii. Ea acoperă 20% din necesităţile în electricitate ale Sloveniei şi circa 15% din cele ale Croaţiei.

Construit în epoca iugoslavă şi intrat în servciu în 1983, unicul reactor de tip Westinghouse de la centrala Krsko urma iniţial să-şi înceteze activitatea în 2023, după 40 de ani de funcţionare. De acum, el va continua să fie exploatat până în 2043.

Asociaţii, printre care Greenpeace, invocă în mod regulat riscuri seismice şi vârsta avansată a centralei. Toate aceste îngrijorări sunt respinse de autorităţile slovene.

Citeşte şi: În Belarus a început procesul în contumacie împotriva Svetlanei Tihanovskaia – Black News

De asemenea, este programată construcţia unui al doilea reactor. Decizia finală este însă suspendată şi va fi luată în urma unui referendum a cărui dată nu a fost deocamdată fixată.

Energia nucleară cunoaşte o relansare pe fondul incertitudinilor în ceea ce priveşte aprovizionarea energetică şi schimbările climatice. Astfel, ţări care se aflau pe drumul dezangajării au făcut cale întoarsă, precum Belgia şi Germania, care au prelungit recent funcţionarea centralelor lor nucleare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.