X

Unde vor ajunge banii din grantul oferit de Comisia Europeană

Unde vor ajunge banii din grantul oferit de Comisia Europeană

Guvernul a aprobat, în ședința din 26 septembrie, decizia privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr. 2 la Acordul de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind Contractul de consolidare a statului și reziliență pentru Republica Moldova, semnat la Bruxelles la 15 decembrie 2021.

Amendamentul prevede o finanțare adițională în valoare de 105 milioane de euro (grant), majorând astfel bugetul programului de sprijin până la 240 milioane de euro, care va fi debursat în două tranșe suplimentare, până la sfârșitul anului 2023, transmite Mold-street.com.

Potrivit Ministerului Finanţelor, acest ajutor financiar va sprijini măsurile de atenuare a impactului socio-economic produs de creșterea prețurilor la energie, va spori capacitatea statului de a furniza servicii grupurilor vulnerabile, va susține eforturile în asigurarea securității energetice și tranziția energetică în Republica Moldova.

Se prevede că această finanțare va contribui la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), cel de bază fiind ODD 1 – eliminarea sărăciei în toate formele sale.

Unde vor ajunge banii din grantul oferit de Comisia Europeană

Proiectul Amendamentului nr. 2 la Acordul de finanțare cuprinde patru condiționalități specifice pentru debursarea tranșelor fixe (două la număr), realizarea cărora va fi aliniată Planului Național de Acțiuni pentru Criza Energetică actualizat și extins.

Astfel, pentru tranșa nr. 3 sunt prevăzute următoarele acțiuni:

Pentru tranșa nr. 4 se prevede adoptarea unei hotărâri de Guvern de stabilire a măsurilor de sprijin pentru eficiența energetică a locuințelor, în conformitate cu Directiva (UE) 2018/2002 privind eficiența energetică.

Debursarea tranșei nr. 3 urmează să fie efectuată pe parcursul trimestrului III al anului 2023, iar debursarea tranșei nr. 4 – pe parcursul trimestrului IV din 2023.

Tags: banibruxellescomisia europeana
Categorii: PoliticăȘtirile zileiU.E.