X

UNESCO a aprobat includerea centrului istoric al oraşului Odesa pe lista Patrimoniului mondial în pericol

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a aprobat miercuri includerea centrului istoric al oraşului Odesa, oraş-port din Ucraina, pe lista Patrimoniului mondial în pericol, dobândind astfel un statut special de protecţie împotriva daunelor provocate de invazia rusă, transmite EFE, potrivit agerpres

Pe lista siturilor incluse în Patrimoniul mondial în pericol întocmită de UNESCO au fost incluse, de asemenea, Târgul Internaţional Rachid Karami (Rachid Karami International Fair -RKIF) din Liban, proiectat de arhitectul brazilian Oscar Niemeyer, dar şi principalele monumente din timpul regatului antic Saba din Yemen.

Citește și : Armata ucraineană recunoaşte în cele din urmă că A PIERDUT Soledar

Decizia a fost adoptată de Comitetul Patrimonului Mondial UNESCO, reunit miercuri la Paris într-o sesiune extraordinară în care au fost examinate cele trei candidaturi, în cadrul unei proceduri de urgenţă aplicată în cazul siturilor de interes excepţional, considerate ameninţate, notează EFE.

Tags: OdesaRachid KaramiucrainaUNESCO
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina