X

UNESCO face apel la un ‘angajament reînnoit’ al SUA pentru ştiinţă, educaţie şi cultură

Directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay, a salutat luni alegerea lui Joe Biden la preşedinţia SUA, făcând apel la revenirea Washingtonului în instituţiile părăsite de administraţia Trump, în special UNESCO, relatează AFP, potrivit agerpres

“Felicitări preşedintelui ales Joe Biden şi vicepreşedintei alese Kamala Harris. Provocările internaţionale de astăzi cer un angajament reînnoit al SUA în favoarea unor bunuri comune precum ştiinţa, educaţia, cultura”, a scris Azoulay pe Twitter, adăugând, într-o aluzie la soţia lui Joe Biden: “De asemenea, extrem de bucuroasă să văd o profesoară, pe dr. (Jill) Biden, la Casa Albă”.

Citește și : Joe Biden SCHIMBĂ echipa care gestionează coronacriza în America

Statele Unite au părăsit Agenţia ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, cu sediul la Paris, la sfârşitul lui 2018, aşa cum au anunţat în octombrie 2017 în cadrul unei conferinţe generale în care Audrey Azoulay a fost aleasă la conducerea organizaţiei.

Washingtonul i-a reproşat o poziţie anti-israeliană. SUA îşi suspendaseră deja plata cotizaţiei în 2011, când palestinienii au devenit membri.

Retragerea SUA din UNESCO de către administraţia Trump se înscrie într-o mişcare de fond de punere sub semnul întrebării în SUA a instituţiilor multilaterale moştenite din perioada post-război.

În numele idealului său de “universalitate”, UNESCO şi-a exprimat regretul pentru decizia SUA. Însă aceasta nu era inedită, deoarece SUA s-au mai retras şi în 1984 şi 2002, pentru un management pe care îl considerau defectuos.

Însă, de la alegerea lui Joe Biden, “observăm, la UNESCO, semne pozitive”, a afirmat anterior o sursă apropiată de acest dosar.

Citește și : Belgia ajunge la 500.000 de cazuri de coronavirus

În special odată cu alegerea lui Audrey Azoulay la conducere în 2017, tensiunile asupra dosarelor israeliano-palestiniene au fost puse în surdină, rezoluţiile fiind de acum adoptate prin consens.

De asemenea, speranţa ar putea veni de la soţia lui Joe Biden, Jill Biden, profesoară angajată în chestiuni legate de educaţie şi care a vizitat de două ori UNESCO.

Tags: Audrey AzoulayJoe BidenKamala HarrisSUATrumpUNESCO
Categorii: Cultură și Media