X

Ungaria a primit 31 de milioane de măşti, 133.000 de teste şi 152 ventilatoare din China

Ungaria a primit aproximativ 31 de milioane de măşti, 133.000 de teste şi 152 ventilatoare din China, a anunţat marţi ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, în contextul eforturilor de limitare a răspândirii noului coronavirus, citat de MTI, scrie agerpres.

Într-o întâlnire cu membrii comisiei de afaceri externe a parlamentului de la Budapesta, Szijjarto a adăugat că o linie de producţie chinezească, aflată în prezent în construcţie la Satoraljaujhely (nord-estul Ungariei), va începe în câteva zile să producă 2,8 milioane de măşti pe zi.

Citește și : O celulă DARKNET a fost descoperită într-un fost buncăr al armatei germane. Opt persoane au fost arestate!

Ulterior în această săptămână, în Ungaria vor sosi, cu un transport aerian, încă 8 milioane de măşti din China.

Toate echipamentele medicale primite până acum de Budapesta au provenit din China, în condiţiile în care ţările vest-europene şi SUA duc la rândul lor lipsă de măşti şi ventilatoare, a spus şeful diplomaţiei ungare.

Răspunsurile naţionale ”funcţionează” în actuala situaţie de criză, când organizaţiile internaţionale doar încearcă să-şi găsească locul, a subliniat Peter Szijjarto, făcând referire la Uniunea Europeană.

Citește și : O navă plină cu migranţi caută un port de debarcare în Mediterană

Potrivit site-ului koronavirus.gov.hu, în Ungaria numărul cazurilor confirmate de contaminare cu SARS-CoV-2 creşte gradual, ajungând marţi dimineaţă la 817; numărul persoanelor decedate este de 47. Până acum în Ungaria 71 de pacienţi s-au vindecat complet.

Tags: ChinacoronavirusPéter SzijjartoUngariaventilatoare
Categorii: Diaspora