Ungaria a scos cu forța din țară 11 migranți afgani

Publicat:

Autorităţile ungare au forţat 11 afgani să treacă frontiera în Serbia după ce le-au fost respinse cererile de azil, a indicat Comitetul Helsinki din Ungaria, transmite joi Reuters, potrivit agerpres.

Deportarea altor cinci afgani, membri ai aceleiaşi familii, a fost suspendată temporar în urma unui apel către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, înaintat de Comitetul Helsinki din Ungaria, a precizat acesta.


Citește și: UE pregătește la Sibiu perioada post-Brexit și negocierile pentru posturile cheie

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) a atras atenţia că acţiunea Ungariei de a forţa cele două familii să părăsească ţara constituie ‘o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi european’.

Potrivit legii ungare, cererile de azil înaintate de cetăţenii unor state considerate de Budapesta ca sigure sunt respinse, a precizat agenţia ONU, notând că acest caz scoate în relief ‘îngrijorări profunde’ în ce priveşte această practică.

Oficiul Ungar pentru Imigraţie şi Azil (IAO) a declarat că măsurile au fost parte a unei operaţiuni comune cu Frontex, în cadrul căreia 39 de persoane au fost expulzate pe calea aerului în Afganistan.

Potrivit Comitetului Helsinki, operaţiunea ungară a vizat trei familii afgane. Două familii, din care făcea parte şi o femeie însărcinată, au fost mutate în Serbia peste noapte.

‘Aceşti oameni au fost puşi într-o situaţie imposibilă. Fie să revină la Kabul, fie să treacă înapoi în Serbia, în mijlocul pustietăţii, în plină noapte’, a explicat Andras Lederer, de la Comitetul Helsinki din Ungaria.

El a precizat că familia de cinci persoane este reţinută într-o zonă de tranzit, în aşteptarea unui răspuns la cazul lor.

Citește și: Fostul președinte al Braziliei va fi din nou arestat

Conform IAO, 11 persoane au ales să plece în Serbia. Autorităţile sârbe le oferiseră familiilor găzduire într-un centru de primire, a indicat UNHCR.

IAO a mai arătat că, înainte de a ajunge în Ungaria, solicitanţii de azil au trecut prin mai multe ţări, inclusiv printr-un stat membru al Uniunii Europene, unde au avut acces la asistenţă medicală şi de altă natură.

UNHCR a precizat că a recomandat Frontex să se abţină de la a sprijini Ungaria în punerea în aplicare a deciziilor de expulzare care nu sunt conforme cu dreptul internaţional şi legislaţia Uniunii Europene. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.