Ungaria bagă miliarde de euro pentru a-şi reduce dependenţa de gazul rusesc

Publicat:

Ungaria intenţionează să investească 16 miliarde de euro până în 2030 pentru a creşte producţia de electricitate şi capacităţile de înmagazinare, pentru a-şi reduce dependenţa de importurile de gaze, care sunt furnizate în principal de Rusia, a declarat marţi ministrul ungar al Inovaţiei şi Tehnologiei, Laszlo Palkovics, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Conform unui acord semnat anul trecut, înainte de declanşarea războiului din Ucraina, Ungaria primeşte 3,5 miliarde de metri cubi de gaze pe an via Bulgaria şi Serbia, conform unui acord pe termen lung semnat cu Rusia, la care se adaugă un miliard de metri cubi via o conductă din Austria. Acordul semnat de Ungaria cu grupul rus Gazprom este pe o perioadă de 15 ani.


Citeşte şi: Răzbunarea Bundesbank înseamnă probleme serioase pentru Italia (opinie) – Black News

În luna iulie, guvernul condus de premierul Viktor Orban a pus capăt unei scheme de plafonare, care a fost valabilă timp de un an, pentru preţurile la utilităţi plătite de gospodăriile cu un consum ridicat de energie. Laszlo Palkovics a apreciat că eliminarea plafonării ar urma să contribuie la o scădere a consumului de gaze pe segmentul de retail.

Cu toate acestea, oficialul citat a subliniat că este nevoie de mai multe măsuri pentru a reduce ponderea ocupată de gazele naturale în consumul final de energie al Ungariei, de la 35% anul trecut până la 26% la finele acestui deceniu, iar cea mai mare parte a progreselor va veni ca urmare a măsurilor de electrificare.

“Situaţia actuală este cu siguranţă una care creează stimulente pentru mai multe lucruri”, a spus Laszlo Palkovics la o conferinţă organizată de portalul financiar portfolio.hu.

Potrivit oficialului ungar, capacitatea fotovoltaică instalată va ajunge la 8GW până în 2024, iar cererea suplimentară care va veni din partea sectorului industrial până în 2030 va necesita noi investiţii pentru modernizarea reţelelor de transport şi a capacităţilor de stocare a energiei.

Citeşte şi: Kievul cere AIEA un audit tehnic la centrala nucleară Zaporojie, nu doar o inspecţie – Black News

“Dezvoltarea reţelelor electrice şi a capacităţilor de stocare amplasate în apropierea parcurilor fotovoltaice nu sunt la nivelul la care ar trebui să fie”, a apreciat Laszlo Palkovics, adăugând că guvernul de la Budapesta va veni cu planuri mai detaliate în cursul lunii octombrie.

Laszlo Palkovics a mai spus că actualul proiect de extindere ar putea prelungi durata de funcţionarea a reactoarelor existente la centrala nucleară de la Paks cu până la două decenii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.