Ungaria/Coliziune pe Dunăre: Căpitanul unei a treia nave, cercetat pentru că nu a acordat ajutor

Publicat:

Justiţia din Ungaria a început cercetări penale împotriva căpitanului unei a treia nave în legătură cu coliziunea de pe Dunăre din mai anul trecut, soldată cu moartea a 28 de oameni, relatează joi MTI, potrivit agerpres.

În accidentul din 29 mai de la Budapesta, vasul de croazieră Viking Sigyn a intrat în coliziune cu nava de agrement Hableany, care avea la bord 33 de turişti sud-coreeni şi doi membri de echipaj unguri. Şapte turişti au fost salvaţi din apele fluviului după ciocnire, iar ceilalţi au murit, trupul uneia din cele 28 de victime nefiind recuperat nici până astăzi. Căpitanul ucrainean de pe Viking Sigyn a fost pus sub urmărire şi se află în prezent în arest la domiciliu.


Joi, procuratura din Budapesta a comunicat că au fost începute urmăriri împotriva căpitanului unei alte nave, Viking Idun, care în momentul accidentului circula în spatele Viking Sigyn. Acesta, tot cetăţean ucrainean, a fost interogat ca suspect de poliţia din Budapesta, fiind acuzat că nu a acordat ajutor şi obligat să se prezinte la poliţie în fiecare lună.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.