Ungaria declară stare de urgenţă energetică şi intensifică pregătirea forţelor armate

Publicat:

Guvernul Ungariei a declarat stare de urgenţă energetică şi a aprobat un plan de şapte măsuri în planul energiei, care va intra în vigoare de la 1 august, a anunţat miercuri şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, informează MTI, potrivit agerpres

Gergely Gulyas a explicat la o conferinţă de presă că războiul prelungit din Ucraina şi sancţiunile impuse de Bruxelles Rusiei au dus la o creştere dramatică a preţurilor energiei în Europa, provocând o criză energetică pe mare parte din continent.


Citește și : Incendii de pădure în jurul oraşului Bordeaux (VIDEO); vremea caniculară continuă

În acelaşi timp, a devenit clar în ultimele luni că, după cum stau lucrurile, Europa nu va avea, cel mai probabil, suficient gaz pentru sezonul de toamnă şi iarnă, a notat el.

Şeful de cabinet al premierului ungar a subliniat totodată că declararea stării de urgenţă energetică este în interesul protejării familiilor ungare şi a resurselor energetice ale ţării, menţionând că guvernul urmează astfel exemplul altor câteva state europene.

Planul de şapte măsuri ce va intra în vigoare în august cuprinde între altele eliminarea plafonării preţurilor la utilităţi în cazul consumurilor peste medie, interzicerea exportului de combustibili, inclusiv gaz, şi majorarea producţiei interne de gaz de la 1,5 la 2 miliarde de metri cubi.

În acelaşi timp, ministrul ungar al apărării, Kristof Szalay-Bobrovniczky, a anunţat miercuri că a ordonat creşterea stării de pregătire a forţelor armate.

“Ne confruntăm cu provocări de securitate fără precedent, ca războiul din imediata vecinătate a Ungariei şi migranţi ilegali violenţi asediind frontiera”, a scris ministrul pe Facebook.

Citește și : SUA anunţă finanţări de 600 milioane de dolari pentru regiunea Pacificului

Acesta a menţionat că este vorba de provocări în faţa cărora au luat măsuri şi alte state din Europa, între care Regatul Unit, care a anunţat mobilizarea forţelor armate, Slovacia, care a declarat stare de urgenţă, şi Polonia, care îşi creşte de asemenea nivelul de pregătire militară.

“Şi noi trebuie să fim înarmaţi şi pregătiţi”, a subliniat Kristof Szalay-Bobrovniczky, explicând că în următoarele săptămâni şi luni militarii ungari vor fi implicaţi într-un număr sporit de exerciţii pe teritoriul ţării, procesul de instruire va fi accelerat şi vor fi mobilizaţi mai mulţi rezervişti.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.