X

Ungaria este percepută ca având cea mai mare corupţie în sectorul de stat la nivelul Uniunii Europene

Ungaria este percepută ca fiind afectată cel mai mult de corupţie în sectorul public la nivelul Uniunii Europene, potrivit celui mai nou raport al organizaţiei Transparency International, care plasează pe următoarele locuri Bulgaria şi România, informează mediafax.

Cu un punctaj cuprins între 42 şi 46 din totalul de 100, Ungaria, Bulgaria şi România sunt cu mult în urma primelor trei ţări din UE care au cele mai bune rezultate, naţiuni situate în Peninsula Scandinavă – Danemarca (90 de puncte), Finlanda (87) şi Suedia (83), conform Indicelui privind Percepţia Corupţiei în 2022, un raport elaborat de organizaţia nonguvernamentală Transparency International şi citat de site-ul Politico.eu.

Citește și : Franţa va furniza Ucrainei 12 tunuri Caesar suplimentare

Danemarca şi Finlanda sunt pe primele locuri şi la nivel mondial în privinţa eliminării corupţiei, alături de Noua Zeelandă, Transparency International argumentând că aceste naţiuni au “instituţii democratice puternice”.

Luxemburgul, Marea Britanie şi Austria au înregistrat regrese privind corupţia în ultimii cinci ani.

Pe ultimele locuri ale clasamentului sunt state afectate grav de “conflicte prelungite” şi de corupţie – Siria, Sudanul de Sud şi Somalia.

Citește și : Rusia şi SUA au reluat contactele asupra controlului armamentelor

Tags: coruptieTransparency InternationalUEUngaria
Categorii: Diaspora