Ungaria interzice schimbarea sexului în documentele de identitate

Publicat:

Parlamentul ungar a aprobat marţi un proiect legislativ care interzice schimbarea sexului în documentele personale oficiale, decizie care afectează persoanele transsexuale, ceea ce a provocat proteste din partea acestora şi a unor instituţii europene şi ONG-uri, informează AFP şi EFE, potrivit agerpres.

Conform actului normativ impulsionat de partidul premierului Viktor Orban, Fidesz, în documentele oficiale şi în actele de identitate trebuie înregistrat sexul biologic la naştere, iar acesta nu va putea fi modificat niciodată. Aşadar, persoanele transsexuale nu vor mai putea obţine acte conform identităţii lor de gen. Anterior, o asemenea modificare putea fi cerută la starea civilă.


Citește și : Captură de zile mari a poliţiei belgiene: 11,5 tone de haşiş au fost confiscate într-o piaţă din Bruxelles

”Este trist şi scandalos că Parlamentul a decis să adopte această lege odioasă sfidând preocupările ridicate de organizaţii ale societăţii civile şi de organisme internaţionale, printre care Consiliul Europei, Parlamentul European şi diverse organe ale Naţiunilor Unite”, susţine Tamas Dombos, membru al ”Alianţei ungare LGBT”. ”Vom utiliza toate căile juridice posibile pentru a contesta această lege în faţa tribunalelor ungare şi internaţionale”, mai spune acesta.

Organizaţii europene de apărare a drepturilor comunităţii LGBT au cerut retragerea acestei legi despre care spun că va creşte ”discriminarea şi violenţa” faţă de transsexuali. Au protestat de asemenea comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului, Dunja Mijatovic, Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, diverse ONG-uri şi partide ungare de opoziţie.

Citește și : Merkel este criticată în Germania după ce ‘s-a sucit’ cu privire la emiterea de datorie comună

Premierul Viktor Orban a lansat după realegerea sa în 2018 iniţiative de susţinere a valorilor creştine şi tradiţionale. La începutul acestei luni parlamentul de la Budapesta a respins ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (cunoscută şi sub numele de Convenţia de la Istanbul), estimând că acest document promovează ideologia de gen.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.