Ungaria NU STĂ după UE și cumpără vaccinuri din China

Publicat:

Ungaria a ajuns la un acord cu compania chineză Sinopharm pentru a cumpăra vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de aceasta, a anunţat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, înr-un briefing de presă, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Gulyas a spus că transporturile de vaccinuri distribuite prin programul Uniunii Europene vin prea încet, cu livrări săptămânale de sub 100.000 de doze, şi că Ungaria va continua discuţiile cu Rusia şi China în vederea achiziţiei suplimentare de vaccinuri.


Citește și: Aproape 39.000 de spanioli s-au infectat cu coronavirus în ultimele 24 de ore

‘Am încheiat practic un acord cu Sinopharm. Primul transport ar putea include până la un milion de doze’, a precizat el.

Calendarul livrărilor din China va depinde de cât de repede va autoriza agenţia sanitară ungară vaccinul produs de Sinopharm, care a fost folosit pentru a imuniza în jur de 20 milioane de oameni, a adăugat Gulyas.

Potrivit acestuia, Ungaria a primit până acum 129.860 de doze de vaccinuri produse de Pfizer şi de Moderna, cu care a vaccinat puţin peste 96.000 de persoane.

Gergely Gulyas a mai spus că vârful celui de-al doilea val epidemic a fost depăşit şi că numărul de cazuri noi de infectare a scăzut, însă restricţiile nu pot fi relaxate deocamdată.

Citește și: Este IMPOSIBIL ca Trump să fie judecat înainte de plecarea sa de la Casa Albă

De la 11 noiembrie toate şcolile secundare sunt închise, la fel hotelurile şi restaurantele, adunările sunt interzise şi este în vigoare restricţia de deplasare după ora 19:00 GMT.

Până joi, Ungaria, ţară cu circa 10 milioane de locuitori, a raportat 347.636 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi 11.066 de decese. Aproape 5.000 de persoane bolnave de COVID-19 sunt spitalizate, o situaţie care pune presiune pe sistemul medical.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.