Ungaria : Un partid al opoziţiei sesizează Comisia Europeană în legătura cu getionarea a miliarde de euro de către un ministru al guvernului Orban

Publicat:

Un partid al opoziţiei ungare a sesizat marţi Comisia Europeană după unele dezvăluiri apărute în presă potrivit cărora un ministru al guvernului condus de Viktor Orban ar fi fost autorizat de un necunoscut să gestioneze suma de 4,3 milliarde de euro, relatează AFP, conform agerpres.

‘Coaliţia Democratică (DK) cere Comisiei Europene să deschidă o anchetă pentru a elucida modul în care ministrul Lajos Kosa a dispus de suma de 4,3 milliarde de euro’, a declarat presei Zsolt Gréczy, purtător de cuvânt al acestei formaţiuni de stânga.


Citește și : Nikolai Glushkov, fost asociat al oligarhului rus Boris Berezovski, găsit mort la Londra (presă)

Măsura survine după ce cazul lui Kosa, ministru fără portofoliu în guvernul Orban, a fost dezvăluit de cotidianul Magyar Nemzet deţinut de omul de afaceri Lajos Simicska, fost apropiat al lui Orban şi devenit între timp un adversar al acestuia din urmă şi un susţinător al partidului de extremă dreaptă Jobbik.

Cu mai puţin de o lună înainte de alegerile parlamentare, ziarul citat a publicat marţi o fotografie a unui contract notarial potrivit căruia Kosa a fost mandatat de o persoană necunoscută să cumpere titluri de trezorerie în valoare de 4,3 miliarde de euro emise de statul ungar.

‘Dacă această informaţie este adevărată, este vorba de cel mai mare scandal politic şi economic din ţară’, a spus Gréczy, menţionând că nici o achiziţie de această amploare nu a fost notificată Comisiei Europene, aşa cum ar fi trebuit să fie în acest caz.

Opoziţia maghiară apelează în mod constant la autorităţile europene pentru dosare ce privesc cercurile de putere guvernamentale, considerând că anchetele nu au nici o şansă de reuşită dacă sunt încredinţate autorităţilor de la Budapesta.

Preşedintele Comisiei pentru securitate naţională a Parlamentului, Zsolt Molnar (socialist, de opoziţie), a convocat o reuniune specială la 20 martie privind acest dosar.

Odată cu apropierea alegerilor parlamentare din 8 aprilie, la care Orban va candida pentru un al treilea mandat consecutiv, mass-media apropiate lui Lajos Simicska au intensificat atacurile în care fac referire la luxul în care trăiesc apropiaţi ai premierului ungar, în contextul unor suspiciuni de corupţie şi deturnare de fonduri.

Citește și : Statele membre UE trebuie să-și revizuiască legile privind azilul (Herbert Kickl)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.