Ungaria va iniţia anul viitor un proiect de rezoluţie în Adunarea Generală a ONU pentru declararea unei Zile internaţionale de comemorare a victimelor dictaturilor comuniste, a declarat joi ministrul de externe Peter Szijjarto, într-o conferinţă de presă, transmite agerpres.
‘Dictaturile comuniste marchează o parte tragică a istoriei comune a omenirii, nu doar din cauza numărului de oameni ucişi’, a afirmat Szijjarto, citat de MTI.
Citește și: Manifestanții din Chile au luat cu asalt cel mai mare mall din Capitală – VIDEO
El a explicat că aceste regimuri au distrus fizic şi psihologic câteva sute de milioane de oameni şi au împins generaţii într-o situaţie fără speranţă.
‘Nu putem permite relativizarea crimelor comunismului la nivel internaţional şi nu putem ceda în faţa tentativelor respingătoare şi lipsite de scrupule, motivate de nostalgie, de a falsifica istoria’, a declarat Szijjarto.
Potrivit şefului diplomaţiei de la Budapesta, guvernul ungar a început redactarea unei rezoluţii în acest sens a Adunării Generale a ONU.
Citește și: Trump semnează legile care protejează protestatarii din Hong Kong. Reacția Chinei nu se lasă așteptată
Propunerea Ungariei se va afla şi pe agenda întâlnirii de săptămâna viitoare de la Praga a miniştrilor de externe din grupul de la Vişegrad, a mai indicat el, precizând că va iniţia de asemenea o discuţie la reuniunea din 9 decembrie a omologilor săi din UE pentru a obţine o majoritate de sprijin.
Este timpul ca ONU, cea mai mare organizaţie internaţională, să recunoască în sfârşit tragediile provocate de acţiunile oribile ale comuniştilor şi să aducă un omagiu memoriei victimelor, a subliniat Peter Szijjarto. Răspunzând unei întrebări, el şi-a exprimat speranţa că Adunarea Generală va adopta proiectul de rezoluţie cu ocazia sesiunii din septembrie 2020.