Ungaria redeschide un post de frontieră la graniţa cu Serbia

Publicat:

Poliţia ungară a autorizat din nou, vineri, circulaţia la un post de frontieră cu Serbia închis cu o zi înainte, în urma evacuării în timpul nopţii a câtorva sute de migranţi adunaţi la acest punct de intrare în UE, în timp ce tentativele de trecere a frontierei devin tot mai numeroase, informează AFP, potrivit agerpres.

Între 400 şi 500 de persoane, printre care femei şi copii, s-au instalat joi pe o fâşie de pământ între Serbia şi Ungaria, pentru a protesta împotriva etanşeităţii frontierei, iar autorităţile ungare au închis acest punct de trecere.


Citeşte şi: SUA l-au lichidat pe liderul Al-Qaida în Peninsula Arabică

Migranţii s-au înfăşurat în pături şi s-au ghemuit în corturi, ore în şir, pe o vreme foarte rece, înainte de a fi evacuaţi cu autobuze închiriate de autorităţile sârbe, vineri dimineaţa. Unii copii duceau pancarte pe care se putea citi “Suntem doar nişte refugiaţi, nu suntem criminali” şi “Lăsaţi-ne să trecem”.

“Postul de frontieră de la Tompa a fost redeschis”, a anunţat vineri poliţia ungară într-un comunicat postat pe site-ul său.

Svetlana Palic, o purtătoare de cuvânt a Comisariatului sârb pentru refugiaţi, a explicat că migranţii “au fost duşi în centre de primire în timpul nopţii” de partea sârbă, iar cererile lor de azil vor fi tratate în condiţii similare celor pentru alţi solicitanţi.

Săptămâna trecută, între 60 şi 70 de persoane au încercat să intre în Ungaria pe la un alt post de la această frontieră externă spaţiului european de liberă circulaţie Schengen. Forţele de ordine ungare au tras mai multe focuri de avertisment.

Citeşte şi: În timpul bombardamentelor israeliene, antiaeriana siriană a evitat în ultima secundă doborârea unui avion de pasageri

Ungaria susţine că mai mult de 3.400 de tentative de trecere a frontierei au avut loc luna trecută, comparativ cu doar câteva sute pe lună în 2019.

Guvernul ungar consideră că cei care solicită un statut de refugiat trebuie să-şi depună cererea de azil în prima ţară europeană prin care trec. Budapesta respinge sistematic migranţii spre Serbia, pe cale terestră.

Gardul parţial electrificat înălţat în 2015 de Budapesta de-a lungul frontierei cu Serbia şi a celei cu Croaţia a făcut trecerile ilegale mai rare şi mai periculoase. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.