X

Ungaria și-a redeschis școlile, dar elevii nu se înghesuie să revină la cursuri

Deşi şcolile s-au redeschis la începutul acestei luni în Ungaria, doar o parte dintre elevi participă la cursuri, informează ziarul Magyar Nemzet, citând autorităţi din domeniul educaţiei, relatează vineri dpa, potrivit agerpres.

Dintre cei 1,2 milioane de elevi eligibili, doar 30.000 până la 36.000 de elevi s-au prezentat la cursuri după redeschiderea şcolilor pe 2 iunie, precizează sursa citată.

Citeşte şi: Românii care ajung în Cipru sunt testaţi PCR

Din cauza posibilului risc de infecţie cu noul coronavirus, participarea la cursuri a fost voluntară.

Şcolile şi grădiniţele au fost închise de la mijlocul lunii martie. Criticii au afirmat că nici sistemul educaţional, nici părinţii nu au fost deloc pregătiţi pentru trecerea bruscă la şcolarizarea la domiciliu.

Citeşte şi: Parisul îşi redeschide monumentele emblematice

Cu o rată atât de scăzută a prezenţei, profesorii nu au oferit cursuri structurate, scrie Magyar Nemzet. Timpul rămas este dedicat temelor, studiului în grupuri mai mici şi sportului.

Peste 4.000 de persoane au fost infectate cu COVID-19 în Ungaria, 555 de cazuri soldându-se cu decese, potrivit datelor oficiale oferite de autorităţi.

Tags: coronaviruscovid-19eleviscoliUngaria
Categorii: Diaspora