Ungaria şi Polonia rămân neclintite în faţa bugetului european

Publicat:

Prim-ministrul polonez, Mateusz Morawiecki, şi omologul său ungar, Viktor Orban, au rămas hotărâţi să îşi menţină veto-ul asupra bugetului multianual al UE dacă cererea lor de retragere a condiţiilor legate de statul de drept nu va fi auzită, a declarat luni seară purtătorul de cuvânt al executivului de la Varşovia, notează AFP, potrivit agerpres.

“Poziţia Poloniei şi Ungariei rămâne clară. Aşteptăm propuneri din partea preşedinţiei germane” a Uniunii Europene, le-a declarat Piotr Muller jurnaliştilor, la finalul unei întâlniri de lucru la Varşovia între premierul polonez şi cel ungar.


Citește și : Insula Fraser, aflată în patrimoniul UNESCO, pârjolită de incendiile de vegetaţie

Mateusz Morawiecki şi Viktor Orban au “discutat despre variantele strategice de negociere” asupra bugetului european, în perspectiva viitorului summit UE, a subliniat el.

Criticate frecvent de Bruxelles pentru reformele lor acuzate că sabotează valorilor democratice, Polonia şi Ungaria au blocat adoptarea bugetului multianual şi a planului de relansare europeană post-COVID.

Cele două ţări se opun mecanismului care permite să fie private de fonduri în cazul încălcării statului de drept (independenţa justiţiei, politica anticorupţie), considerând că se aduce atingere independenţei lor.

Citește și : Stoltenberg îl cheamă pe Joe Biden la următorul summit NATO

Această dispută provoacă nemulţumirea profundă a unor ţări membre care aşteaptă cu nerăbdare să profite de planul de relansare destinat economiilor afectate de pandemia de COVID-19.

Premierul polonez urmează să discute marţi prin videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi apoi cu “câţiva şefi de guvern” pe această temă, a adăugat Piotr Muller.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldova va avea 16 secţii de votare în România

Moldova va avea 16 secţii de votare în România Autoritățile din Republica Moldova vor deschide 16 secții de votare pe teritoriul României pentru alegerile prezidențiale...

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei

Vești bune pentru șoferi: Dispare amenda automată pentru lipsa rovinietei Vești bune pentru șoferi. Amenda automată pentru lipsa rovinietei pe drumurile naționale ar putea dispărea....

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.