Ungaria a stabilit ziua alegerilor parlamentare

Publicat:

Viitoarele alegeri parlamentare din Ungaria vor avea loc la 8 aprilie, cea mai apropiată zi de duminică în care poate avea loc scrutinul, conform noii legi, a anunţat joi preşedintele ungar Janos Adder, într-o declaraţie citată de agenţia de presă MTI, potrivit agerpres.

Campania electorală va începe oficial la 17 februarie, cu 50 de zile înaintea datei alegerilor.


Citeşte şi: Procesul lui ‘El Chapo’ a fost amânat în New York

Cei 7,9 milioane de alegători ungari vor decide numele celor 199 de membri ai parlamentului unicameral de la Budapesta, pe baza unui sistem de vot mixt.

Astfel, 106 de deputaţi vor fi aleşi prin vot uninominal în mod direct, iar ceilalţi vor fi desemnaţi pe baza votului pe liste. Potenţialii candidaţi trebuie să strângă cel puţin 500 de semnături până la data de 5 martie pentru a putea participa la alegeri într-o circumscripţie individuală.

Un partid poate elabora o listă naţională dacă are cel puţin un candidat în fiecare din 27 de circumscripţii, în cel puţin nouă judeţe şi în capitala Budapesta. Partidele trebuie să-şi depună listele naţionale la Comitetul Electoral Naţional (NVB) până la 6 martie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.