X

Ungaria suspendă compensaţiile pentru deţinuţii din penitenciarele supraaglomerate

Printr-o lege adoptată marţi de Parlament, Ungaria a suspendat procesele intentate statului de deţinuţii care reclamă condiţiile necorespunzătoare din penitenciare, transmite dpa, potrivit agerpres.

Reglementarea suspendă plata compensaţiilor în astfel de speţe până în 15 iunie, când guvernul condus de premierul Viktor Orban trebuie să definitiveze legislaţia în materie.

Citește și : CE va discuta cu statele UE despre eventuale controale la frontiere din cauza coronavirusului

Multe închisori din Ungaria sunt supraaglomerate, iar deţinuţii sunt ţinuţi în spaţii mai mici decât cele prevăzute de legile europene şi chiar de cele naţionale, ceea ce constituie temeiul unor procese.

Potrivit dpa, există temeri că guvernul de la Budapesta intenţionează să interzică complet acordarea de compensaţii pentru condiţiile de detenţie. Orban a lansat o serie de atacuri împotriva puterii judecătoreşti şi i-a acuzat pe avocaţii deţinuţilor că intenţionează să obţină acorduri în beneficiul propriu, pe seama ţării.

Citește și : Catalonia a confirmat primul caz de coronavirus

Tags: închisoriOrbanparlamentUngariaViktor Orban
Categorii: Diaspora