X

Ungaria susţine aderarea la NATO a Suediei şi Finlandei

Guvernul Ungariei susţine aderarea la NATO a Suediei şi Finlandei şi a înaintat documentele de ratificare către Adunarea Naţională, a declarat sâmbătă ministrul Gergely Gulyás, în cadrul unei conferinţe de presă, informează mediafax.

Gulyás, membru în cabinetul premierului Viktor Orbán, a declarat că extinderea NATO pentru a include cele două ţări nordice va fi ratificată cel târziu până la jumătatea lunii decembrie, potrivit presei.

Citește și : Scholz va efectua o vizită oficială în China la începutul lui noiembrie

Întrebat de un reporter dacă NATO va deveni mai puternică odată cu aderarea Finlandei şi Suediei, Gulyás a răspuns că speră că da. El a adăugat că ar putea fi dezbătut dacă extinderea este în interesul securităţii naţionale a Ungariei, dar a spus că acest lucru este irelevant acum.

Ungaria şi Turcia sunt singurele ţări NATO care nu au ratificat încă aderarea Suediei şi Finlandei la alianţă – un proces care a început la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie.

Premierul finlandez Sanna Marin a declarat joi pentru POLITICO că nu se aşteaptă ca Ungaria şi Turcia să blocheze extinderea NATO, dar a avertizat cu privire la riscurile întârzierii aderării.

Citește și : Kievul anunță că deţine controlul asupra a 88 de localităţi din regiunea Herson

Tags: Gergely GulyasNATOrusiaucrainaViktor Orban
Categorii: Diaspora