Ungaria trimite Poliţia la uşa celor aflaţi în carantină

Publicat:

Poliţia din Ungaria va monitoriza modul în care cetăţenii vor respecta regulile privind carantina la domiciliu, iar primarii vor fi responsabili cu asigurarea serviciilor pentru persoanele aflate în izolare acasă, a anunţat joi site-ul guvernului unde sunt adunate informaţiile oficiale privind coronavirusul, relatează MTI, potrivit agerpres.

În acord cu măsurile extraordinare introduse de guvern pentru a combate epidemia, autorităţile vor avea dreptul să oblige persoanele potenţial infectate să stea în carantină acasă, se precizează pe site-ul koronavirus.gov.hu.


Citeşte şi: Grecia confirmă primul deces de coronavirus

Cetăţenii unguri care se întorc din Italia, China, Coreea de Sud şi Iran trebuie supuşi unei examinări medicale la intrarea în Ungaria şi trebuie să stea în izolare la domiciliu chiar dacă nu prezintă simptome, au mai menţionat autorităţile.

Persoanele suspectate a fi infectate cu noul coronavirus vor trebui să stea în carantină în spital, dar chiar şi cele care nu au simptome vor trebui să stea în izolare la domiciliu timp de 14 zile.

Autorităţile sanitare vor înregistra aceste persoane, iar poliţia se va asigura că ele respectă regulile privind carantina la domiciliu.

În conformitate cu noile măsuri extraordinare introduse de guvern, angajaţii din sănătate, din instituţiile de aplicare a legii, din armată şi din administraţie publică au interdicţie de a călători în străinătate.

Angajaţii din ministere au nevoie de o permisiune specială pentru călătoriile oficiale, emisă de ministru sau de premier.

Citeşte şi: SUA nu mai lasă picior de european să-i calce pragul

Armata va oferi sprijin pentru poliţie, iar autoritatea de gestionare de dezastrelor îşi respectă sarcinile, a mai menţionat site-ul citat.

Autorităţile au confirmat joi trei noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, numărul total ajungând la 16.

Din cele 16 persoane confirmate până acum, nouă sunt cetăţeni iranieni, şase sunt unguri, iar una este cetăţean britanic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.